Plante medicinale. Recoltare

 Plante medicinale. Recoltare

PLANTE MEDICINALE 💀 TOXICE Cultivate Mixte

Planta | organ                        I  F   M   A  M   I      I      A      S    O    N    D 

                                               I  II  III  IV  V  VI  VII  VIII   IX    X  XI  XII

Afin frunze 🍃 🍃 🍃 🍃 🍃

 fructe 🍒 🍒

Albăstriță inflorescențe 🌸 🌸 🌸

Alun frunze 🍃 🍃

Amăreală  herba ⚘ ⚘

Anason  fructe 🍒 🍒

Angelică  rizomi ~~ ~~ ~~ ~~ ~~

Anghinarea   frunze 🍃 🍃 🍃 🍃

Armurariu   fructe 🍒 🍒 🍒 🍒

💀Arnică   inflorescențe 🌸 🌸

💀Brândușa de toamnă  (semințe) 🥝 🥝

Brusturele rădăcini ¥ ¥ ¥ ¥ ¥

Busuioc ⚘ ⚘ ⚘

Captalanul rizomi ~~ ~~ ~~ ~~

💀Castanul porcesc 🌸 🌸 🍒 🍒

Călinul (coaja) 🍌 🍌 🍌

Cătina albă  (fructe) 🍒 🍒 🍒

Cătușnica ⚘ ⚘

Cerențelul rizomi rădăcini ¥ ¥ ¥ ¥ ¥

Chimenul fructe 🥝 🥝 🥝

Cicoarea ⚘ ⚘ ¥ ¥

Cimbrișorul ⚘ ⚘ ⚘ ⚘

Cimbrul ⚘ ⚘ ⚘ ⚘ ⚘ ⚘

Ciocul berzei ~~ ~~ ~~ ~~

Cireșul codițe () ()

Ciuboțica cucului rizomi, flori £ £ ¥ ¥

💀Ciumăfaia 🍃 🍃 🍃 🍃

Coacăzul negru 🍃 🍓

Coada calului tulpini sterile | | |

Coada racului ⚘ ⚘ ⚘ ⚘ ⚘

Coada șoricelului inflorescențe 🌸 🌸 🌸 🌸

Coriandru fructe 🍓 🍓

Crețișoara ⚘ ⚘ ⚘ ⚘ ⚘

Crețușca ⚘ ⚘ ⚘

Crușinul coajă () ()

💀Degețelul lânos 🍃 🍃 🍃

💀Degețelul roșu 🍃 🍃 🍃

Dovleacul semințe 🥝 🥝 🥝 🥝

💀Dracila coaja rădăcinii și tulpinii () ()

Dudul frunze, fructe 🍃 🍓

Fasole teci {} {}

Fenicol fructe ;;;; ;;;;

💀Feriga rizom ~~ ~~ ~~ ~~ ~~ ~~

Fierea pământului (Țintaura) ⚘ ⚘ ⚘

Floarea soarelui (floricele marginale) ** **

Fragul frunze 🍃 🍃 🍃 🍃

Frasinul foliole 🍃 🍃 🍃

Gălbenele antodii 🌸 🌸 🌸 🌸

Ghințura galbenă rizom ~~ ~~

Glădița fructe mature 🥜 🥜 🥜 🥜

Gutuiul frunze 🍃

Hamei conuri 🥕 🥕

Febra. Cum se măsoară corect

         

            Febra.

            Cum se măsoară corect temperatura corpului.

    Febra, sau temperatura ridicată a corpului constituie o reacţie a organismului la un agent infecţios, toxic etc. Ea se întâlneşte aproape în toate bolile infecţioase şi este un răspuns de apărare a organismului la pătrunderea unor agenţi patogeni infecţioşi. Foarte rar, şi alte cauze pot produce febră: seruri, vaccinuri, medicamente, expunerea la căldură etc. În general febra apare brusc şi deseori se însoţeşte de frisoane (tremurături), iar după ce temperatura corpului revine la normal urmează transpiraţia. Febra este însoţită de creşterea ritmului respiraţiei şi a bătăilor inimii (pulsul), iar uneori se măreşte şi numărul de globule albe din sânge.

    Creşterea temperaturii depinde de felul şi gravitatea bolii, dar şi de puterea de apărare a organismului bolnavului; un organism prea slăbit sau foarte grav bolnav poate să nu facă febră sau temperatura lui să crească doar puţin, pe când unul viguros poate să aibă febră mare chiar şi la o infecţie uşoară. Unele boli infecţioase pot evolua fără febră: blenoragia, sifilisul, guturaiul, reumatismul cronic. Pe de altă parte, există şi boli neinfecţioase care sunt însoţite de stări febrile şi subfebrile, în special boli neurologice: traumatismele şi hemoragiile creierului, şocul termic (prin supraîncălzire), reumatismul poliarticular cronic, creşterea funcţiei glandei tiroide, boli de sînge, tumorale şi alergice.

    Indiferent de condiţiile climatice, temperatura internă a omului sănătos este menţinută în mod constant, în jur de 37° C, graţie unui termostat cu sediul în creier, numit hipotalamus (această regiune a creierului mai are şi alte funcţii). Cînd temperatura corpului va creşte peste 37° C, vorbim de febră¹, fenomen până nu demult sinonim cu boală. Multă vreme s-a crezut că febra este rezultatul bolii, care dereglează termostatul, acesta nemaifiind capabil să menţină temperatura normală a corpului. Ultimele cercetări, însă, au descoperit adevărata cauză a febrei. Datorită pătrunderii în organism a unor microorganisme, în urma absorbţiei de substanţe toxice, a grefării unui ţesut străin, a apariţiei unei tumori, acesta va reacţiona, printre altele, şi prin mobilizarea anumitor globule albe ale sângelui. Impactul acestora cu unul dintre agresorii amintiţi va elibera o anumită substanţă proteică ,,piretogenă" care, vehiculată în sânge, va ajunge la hipotalamus, pe care îl va determina să comuteze temperatura corpului la valori peste normal. Cu ajutorul acestei temperaturi ridicate, organismul va acţiona în mod direct împotriva microorganismelor care l-au invadat² şi, indirect, prin stimularea mijoacelor sale de apărare. Atâta vreme cât agresorul este prezent, termostatul rămâne reglat pentru temperaturi înalte, după care în mod automat revine la temperatura de 37° C

            Stările subfebrile

    Dacă în stările febrile bolnavul poate aprecia că i-a crescut temperatura, în stările subfebrile, cu temperaturi între 37 - 38° C, omul nu-şi dă seama de această situaţie. Neobservarea la timp a unei subfebrilităţi prelungite poate duce la nedescoperirea unei boli şi la agravarea acesteia. De aceea, se va măsura totdeauna temperatura corpului CU TERMOMETRUL, și nu cu mâna, când o persoană observă unele simptome pe care nu le avea mai înainte, precum: tuse, expectoraţie, frisoane, transpiraţie, dureri de cap, ameţeli, anemie, lipsa poftei de mâncare, limbă încărcată, gust amar în gură, scădere în greutate, indispoziţie, somnolenţă etc. Chiar o persoană care se consideră sănătoasă este bine să-şi măsoare temperatura o dată pe lună, iar copiii şi adolescenţii mai des. Temperatura se va măsura seara între orele 18:00 - 20:00, cînd de obicei se întâlnesc stările subfebrile. Există numeroase boli care se manifestă prin stări subfebrile: tuberculoza pulmonară şi a altor organe (TBC), bruceloza, apendicita cronică, bolile de sânge, tromboflebita picioarelor, infecţii genitale şi urinare, ale veziculei biliare, colitele cronice, parazitozele digestive, sinuzita şi amigdalita cronică, stările alergice, creşterea activităţii glandei tiroide. La sugari şi copiii mici, temperatura de 37,8° C este considerată normală.

    Stările subfebrile nu trebuie confundate cu situaţiile în care temperatura poate creşte uşor datorită altor cauze decât bolile. Astfel, efortul fizic intens, mesele copioase, emoţiile, stările nervoase şi psihice produse de stres, expunerea la soare, pot creşte temperatura până la 37,5° - 38° C. De asemenea se constată stări subfebrile la mijlocul ciclului menstrual, după tratamentul cu unele medicamente (febra medicamentoasă), cum sunt antibioticele (Penicilina, Streptomicina, Tetraciclina), sulfamidele, Ciclobarbitalul, Hidrazina etc. În toate aceste situaţii temperatura revine la normal după îndepărtarea cauzei care a provocat-o. Dacă starea subfebrilă se prelungeşte peste 2 - 4 săptămâni, persoana respectivă se va prezenta la medic pentru clarificarea cauzelor care o determină.

    Dacă febra este un mijloc de apărare al organismului, se pune întrebarea: va trebui sau nu combătută şi, dacă da, când?

    Cei mai mulţi specialişti, considerând febra un mijloc terapeutic natural³, sunt de părere că folosirea drogurilor antitermice trebuie revizuită. Tot aceştia mai spun, însă, că valorile foarte mari ale febrei constituie un risc pentru bolnav. Astfel, o temperatură de peste 42° C la adult şi de peste 39° C la copil are un efect distructiv asupra celulelor nervoase. 

    În concluzie numai medicul va fi acela care va hotărî tratamentul febrei!

            METODE DE MĂSURARE A TEMPERATURII

    Măsurarea la nivel rectal

    Din punct de vedere medical, măsurarea la nivel rectal este cea mai exactă metodă deoarece aproximează cel mai bine temperatura internă a corpului. Pentru aceasta vîrful termometrului se introduce cu atenţie în orificiul rectal (maxim 2 cm). Timpul uzual de măsurare cu un termometru digital este de 40 - 60 de secunde.

    Măsurarea la nivel axilar (la subsuoară)

    La nivel axilar (sub braţ) se stabileşte o temperatură de suprafaţă, care spre deosebire de temperatura măsurată la nivel rectal poate diferi la adulţi cu cca. 0,5 - 1,5° C. Timpul uzual de măsurare în cazul acestei metode este de cca 90 de secunde. În acest caz, trebuie să se ia în considerare faptul că de exemplu în cazul unei zone axilare răcite, nu se poate stabili un rezultat exact de măsurare. Pentru a obţine un rezultat cât mai exact posibil, care să corespundă temperaturii interne a corpului se recomandă o prelungire a timpului de măsurare cu 5 minute.

    Măsurarea orală

    Termometrul digital se dezinfectează cu ajutorul unei lavete umezite cu alcool de 70°. Nu se scufundă în lichide!

    La nivelul cavităţii bucale temperatura nu este omogenă ci de regulă cu 0,3 - 0,8° C mai mică decât temperatura măsurată la nivel rectal. Pentru acurateţea rezultatului, plasaţi vârful termometrului la stânga sau la dreapta rădăcinii limbii. Vârful de măsurare trebuie să aibă contact permanent cu ţesutul în timpul măsurării şi trebuie să fie aşezat sub limbă, în spatele uneia din cele două cavităţi de sub aceasta. Menţineţi gura închisă şi respiraţi uniform pe nas. Nu consumaţi alimente şi băuturi înainte de măsurare. Timpul uzual de măsurare este de aproximativ 60 de secunde.

    De reţinut că termometrul digital (ex. Thermoval) este unul cu măsurare maximă, ceea ce înseamnă că temperatura afişată poate creşte dacă măsurarea continuă şi după semnalul sonor. Pentru determinarea temperaturii interne se recomandă măsurarea la nivel rectal ca fiind cea mai exactă metodă, precum şi prelungirea timpului de măsurare cu 3 minute după semnalul sonor.

    ¹ Când temperatura corpului creşte iar posibilităţile de evacuare a surplusului lipsesc, vorbim de hipertermie.

    ² Febra ,,terapeutică" se foloseşte foarte mult în tratamentul sifilisului, gonoreii, tuberculozei şi chiar cancerului (în ultima vreme)  

    ³ Vestitul medic grec Hipocrate făcuse şi el o asemenea observaţie. ,,Boala apare când una din cele patru umori ale corpului (sânge, limfă, bilă galbenă şi neagră) este produsă în exces. Pentru a se apăra, organismul îşi măreşte temperatura, cu ajutorul căreia fierbe umoarea respectivă, pentru a fi apoi evacuată prin transpiraţie, vărsături şi materii fecale.              

                                  -//-

Anghinare

        Anghinare (carciofi)

                     cynara scolymus

   Originară din Cartagina şi din ţinuturile mediteraneene, anghinarea a fost cultivată de către horticultorii Renaşterii italiene şi introdusă în Franţa cu prilejul războaielor din Italia.

   În prezent leguma aceasta creşte în aproape toate regiunile Europei. Cele mai mari anghinarii provin din Bretania, ţinutul acesta producând circa 90 000 t pe an; există de asemenea, varietăţi zise din Laon, din Niort, din Provenţa.

• Principalii constituienţi cunoscuţi: 3 - 3,15% protide; 0,10 - 0,30 lipide; 11 - 15,5% zaharuri (reprezentate în mare parte de inulină, deci permisă diabeticilor); 82% apă; mangan; fosfor; fier; 300 U.I. de vitamina A; 120 gama de vitamina B₂; 10 mg de vitamina C la 100 g. (100 g anghinare dau 50 - 75 calorii).

   Proprietăţi:

• Foarte digerabilă, mai ales consumată crudă.
• Energetic şi constructor
• Stimulent
• Aperitiv
• Tonic hepatic (colagog)
• Tonicardic
• Depurativ sanguin
• Antitoxic
• Diuretic (favorizează eliminarea ureei, a colesterolului excesiv şi a acidului uric).
• Împiedică secreţia lactată

   Indicaţii:

• Astenie, surmenaj
• Creştere
• Congestie şi insuficienţă hepatică. Insuficienţă renală, oligurie, litiază.
• Reumatism, gută, artritism.
• Intoxicaţii
• Infecţii intestinale

   Apa de la fierberea anghinariilor, foarte bogată în săruri minerale, se va folosi în ciorbe; nu se recomandă însă artriticilor, celor ce suferă de gută şi în unele afecţiuni urinare din cauza concentrării ei. De altminteri este un excelent drenor al ficatului şi al veziculei biliare, potrivit lucrărilor lui H. Leclerc, J. Brel, L. Tixier, M. Eck, Chabrol.

   N. B. 

1. Anghinariile tinere, consumate crude, sunt indicate în diareele cronice.
2. Rădăcina anghinariei este diuretică (decoct în vin alb) şi se recomandă contra reumatismelor, a gutei, a litiazei, a hidropiziei şi a icterului.
3. Frunza de anghinare (dar nu bracteea care se consumă la mese), ale cărei extracte fac parte din numeroase preparate farmaceutice, posedă importante proprietăţi, mai ales din punct de vedere circulator şi sanguin, hepatic şi renal (cf. Phytotérapie).
4. Ca majoritatea legumelor cultivate industrial, anghinarele sunt în general stropite cu toxice. Când plouă, aceste otrăvuri sunt spălate, dar în perioadele de uscăciune, s-au semnalat tulburări mai mult sau mai puţin importante la consumatori. Este deci indicată spălarea anghinarelor cu multă apă înainte de a le fierbe. În ,,Vie Naturelle", dr. G. Guierre dă următoarele informaţii extrase din Dictionnaire de polluants: ,,În legătură cu produsele chimice eventual autorizate pe culturile de anghinare: numeroase produse sunt agreate, în sol, pe răsaduri - fungicide, acaricide, insecticide diverse, fără să mai vorbim de produsele utilizate pentru conserve... Pentru a rezuma, vom spune doar că regăsim o serie de produse bine cunoscute ca toxice: Parathion, Lindane, Malathion, Nicotină... şi încă nu am deschis subiectul ierbicidelor, atât de comode, dar în stare, în anumite împrejurări (averse inoportune, de exemplu) să ucidă planta, s-o intoxice... şi, în plus, să intoxice şi omul..."

                                                                 -//-

Tratamente cu legume, fructe și cereale

   Tratamente cu legume, fructe și cereale

   Alimentele voastre să fie medicamentele voastre, şi medicamentele voastre să fie alimentele voastre
                                                                                                                 Hipocrate

   Aceste produse au rol de adjuvant şi uneori pot duce la vindecări. Dar ele nu înlocuiesc consultul medicului şi nici tratamentul prescris.

   Pentru tratamente cu ceaiuri şi extracte vegetale vedeţi un ghid rapid aici .

   Abcese calde: argilă, bette (specie de sfeclă), morcov, varză, dovleac, smochină, lăptucă, linte, pepene galben, gulie, măslină, măcriş, praz.

   Abces dentar: argilă, varză, smochină.

   Abcese reci: argilă, varză

   Acid uric (cf. gută)

   Acnee: argilă, varză, lăptucă, nap, păpădie, roşie

   Adenite: alge, argilă, varză, laminare, vareci veziculoşi

   Adipozitate: (cf. obezitate)

   Adolescenţă: (cf. creştere)

   Aerofagie: argilă, varză

   Afecţiuni pulmonare (cf. bronşite, pleurezie, tuse, TBC): argilă, sparanghel, morcov, coacăz negru, asmăţui, creson, smochină, orz, măcriş, grep, pinion dulce (o specie de pin), ridiche neagră, ridiche roză, strugure
    Afonie (răguşeală): argilă, ţelină, asmăţui, varză, smochină
   Afte: morcov, dud negru, afin

   Albuminurie: argilă, varză, fasole

   Alcoolism: argilă, varză, pătrunjel

   Alăptare: (insuficienţă): migdală dulce, grâu, morcov, linte, topinambur (nap porcesc); pentru oprirea lactaţiei: anghinare, asmăţui, pătrunjel.

   Alergii: alge, ridiche neagră

   Alopecie: creson
   Anacuitate vizuală (slăbirea vederii pe lumină slabă): afină

   Anemie: caisă, alge, ananas, argilă, sparanghel, vânătă, sfeclă roşie, grâu, morcov, ciuperci, castană, cicoare sălbatică, varză, creson, curmală, spanac, drojdii, fetică, pepene galben, nucă, măslină, portocală, pătrunjel, păpădie, pară, praz, măr, prună, hrean, strugure, revent, ghizdei.

   Anghine: argilă, coacăz negru, ţelină, varză, dud negru, mură sălbatică, nap

   Angiocolită: păpădie, ridiche neagră

   Angoase (cf. nevroze)

   Anorexie (cf. inapetenţă)
   Arsuri: migdală dulce, argilă, sfeclă (specie), morcov, varză, dovleac, gutuie, spanac, smochină, lăptucă, pepene galben, cartof

   Arterioscleroză (arterită): alge, ananas, anghinare, grâu, morcov, cireaşă, varză, fragi, lalminarii (specie de algă), drojdii, fetică, afin, nucă, praz, măr, prună, secară, soia, roşie, floarea-soarelui, polen

   Artrită: ananas, argilă, anghinare, sparanghel, banană, coacăză, cireaşă, cicoare sălbatică, varză, castravete, fragă, lăptucă, fetică, grep, păstârnac, pară, praz, măr, cartof , ridiche neagră, ridiche roză, strugure, roşie

   Artroză (cf. reumatism cronic)

   Ascită: argilă, varză

   Astenie: caise, alge, migdală dulce, sparanghel, arahidă, ovăz, banană, grâu, cafea, morcov, ţelină, castană, cicoare sălbatică, varză, dovleac, creson, curmală, spanac, mărar, smochină, fragă, zmeură, rodie, fasole, laminarii, linte, drojdii, porumb, mei, dud negru, portocală, pătrunjel, păpădie, pară, năut, măr, prună, strugure, revent, orez, salsifi, soia, ghizdei, roşie, nap porcesc, vareci veziculoşi, polen.

   Astm: argilă, morcov, asmăţui, varză, lăptucă, laminarii, pătrunjel, ridiche neagră, ridiche roză, hrean, vareci veziculoşi

   Atonie biliară (fiere leneşă): pătrunjel, păpădie, ridiche neagră

   Azotemie: anghinare, zmeură, afin, păpădie, praz, strugure, orez, roşie

   Bătături: smochină, praz

   Balonare (cf. meteorism)

   Blefarită:

   Beţie: argilă, varză

   Bronşită acută: argilă, morcov, asmăţui, varză, lăptucă, dude negre, mure sălbatice, nap, măr

   Bronşită cronică: argilă, sparanghel, morcov, asmăţui, varză, gutuie, creson, smochină, lăptucă, fetică, orz, măr, ridiche neagră, ridiche roză, hrean

   Calculi (cf. litiaze)

   Cancere: argilă, sfeclă roşie, morcov, ţelină, asmăţui, varză, creson, curmală, spanac, fragă, piersică, pătrunjel
   Gangrenă: argilă, varză (frunze).

   Carii dentare: morcov
   Căi urinare: argilă, cicoare sălbatică, varză, dovleac, creson, smochină, zmeură, coacăză, lăptucă, orz, păpădie, praz, iarbă-grasă, strugure.

   Celulită: alge, laminarii, pătrunjel, păpădie, vareci veziculoşi

   Cefalee: argilă, varză, măr
   Cloroză: alge, spanac, morcov
   Colecistită: ridiche neagră
   Colesterol (exces): anghinare, laminarii, porumb, nucă, păpădie, soia, floarea-soarelui
   Ciroză: argilă, varză
   Colibaciloză: avocado, morcov, castravete, fetică
   Colici hepatice: migdală dulce, argilă, asmăţui, cicoare sălbatică, varză, ridiche neagră
   Colici intestinale: castravete
   Colici nefritice: migdală dulce, argilă, ţelină, varză, alună
   Colită: argilă, anghinare, avocado, morcov, varză, dovleac, smochină, coacăză, laminarii, drojdii, fetică, dude negre, afin, nap, moşmon, portocală, orz, păpădie, măr, iarbă-grasă, strugure, roşie, polen. pt. spasme: migdală dulce, argilă, varză, lăptucă, piersică

   Congestie hepatică: cicoare sălbatică, păpădie, strugure
   Conjunctivită: argilă, asmăţui, varză
   Constipaţie: afine, alge, argilă, asmăţui, caisă, cartof, cicoare sălbatică, cireaşă, coacăze, dovleac, dude negre, fetică, fragă, măcriş, migdală dulce, lăptucă, laminarii, pepene galben, măsline, morcov, nap porcesc (topinambur), portocală, piersică, păpădie, polen, prună, revent, roşie, secară, sfeclă (o specie), smochină, spanac, strugure, varză, vânătă, zmeură.

   Contuzii (lovituri, vânătăi): argilă, asmăţui, varză, laminarii, pătrunjel
   Convalescenţă: caisă, alge, migdală dulce, ananas, sparanghel, avocado, ţelină, castană, curmală, spanac, smochină, fasole, porumb, portocală, măr, strugure, soia, nap porcesc (topinambur)
   Convulsii: argilă, varză
   Coronarite (cf. şi arterioscleroză): argilă, varză, laminarii, măr, secară
   Crăpături: migdală dulce, argilă, morcov, varză, gutuie, castravete, măslină, cartof
   Creştere: caisă, alge, migdală dulce, ananas, vânătă, avocado, ovăz, banană, grâu, morcov, cireaşă, castană, curmală, smochină, fasole, laminarii, drojdii, porumb, alună, portocală, orz, pătrunjel, salsif, soia, topinambur (nap porcesc)
   Cistită: argilă, varză, nap, orz, praz
   Cuperoză (cf. Ten).
   Demineralizare: alge, migdală dulce, ananas, argilă, sparanghel, sfeclă roşie, grâu, morcov, ţelină, cireaşă, ciuperci, varză, curmală, fragă, coacăză, lăptucă, laminarii, drojdii, portocală, orz, măr, ridiche neagră, ridiche roză, strugure, soia
   Depresie nervoasă (cf. Surmenaj intelectual).
   Dermatoze: alge, migdală dulce, argilă, sparanghel, sfeclă, morcov, asmăţui, varză, creson, fragă, zmeură, drojdii, nucă, portocală, păpădie, strugure, orez.
   Degerături: argilă, morcov, ţelină, asmăţui, varză, gutuie, nap, cartof.
   Diabet: argilă, sparanghel, ovăz, cicoare sălbatică, varză, creson, fasole, lăptucă, drojdii, dude negre, afine, nuci, măsline, cartof
   Diaree: caisă, argilă, morcov, coacăz negru, castană, varză, gutuie, smochină, africană (fructul unui cactus, oponce), rodie, dude negre, mure sălbatice, afin, moşmon, nucă, orz, pară, măr, orez.
   Digestii lente (cf. dispepsii).
   Dureri gastrice (de stomac):argilă, morcov, varză, gutuie, mărar, smochină, lăptucă, măr, cartof .
   Dureri intestinale (cf. spasme).
   Dureri musculare (cf. reumatisme).
   Dizenterie: argilă, castană, varză, dovleac, gutuie, oponce (fructul unui cactus), rodie, afin, moşmon, orz, pătrunjel, revent
   Dismenoree (menstre dureroase): argilă, varză, lăptucă, pătrunjel; Insuficiente: mărar, smochină, pătrunjel; Absente: pătrunjel.
   Dispepsii: ananas, argilă, vânătă, ţelină, varză, ceapă-ciorească, dovleac, mărar, zmeură, coacăză, portocală, orz, măcriş, grep, piersică, năut, cartof , ridiche neagră, hrean, strugure, revent, topinambur (nap porcesc)
   Eczeme: migdală dulce, argilă, sparanghel, morcov, varză, creson, nap, măslină, portocală, păpădie, ridiche neagră, strugure.
   Edeme: argilă, asmăţui, pătrunjel, strugure
   Enterită, enterocolită (cf. Colită).
   Entorsă: argilă, varză, oţet de mere
   Epilepsie: argilă, varză, alună
   Eretism, excitare (iritare a fibrelor): cardio-vasculară; vânăta, genitală; lăptuca
   Erupţii: cartof
   Erizipel (brâncă): fasole, cartof
   Faringită: argilă, varză, afină.
   Febră: morcov, castravete, smochină, zmeură, coacăză, portocală, orz, grep, pătrunjel, măr, strugure
   Fermentaţii intestinale: migdală dulce, morcov, cireaşă, ceapă-ciorească, lăptucă, afin, pătrunjel, păpădie, ridiche neagră, ridiche roz, revent.
   Fisuri anale: argilă, varză, gutuie
   Fracturi (sechele): alge.
   Fragilitate capilară: argilă, varză, afin, portocală, grep, hrişcă
   Frigiditate (cf. impotenţă)
   Furunculoză: argilă, sfeclă (specie), morcov, varză, smochină, lăptucă, drojdii, nap, măslină, măcriş, păpădie, strugure.
   Gastrită (cf. dureri de stomac, şi Ulcere gastroduodenale).
   Gingivită: smochină, dude, mure sălbatice, afin, portocale
   Glande endocrine (cf. Tulburări glandulare)
   Guşă: argilă, varză, laminarii, vareci veziculoşi.
   Gută (podagră): ananas, argilă, anghinare, sparanghel, morcov, coacăz negru, ţelină, asmăţui, cireaşă, cicoare sălbatică, varză, castravete, fragă, zmeură, agrişă, fasole, lăptucă, pepene galben, nap, moşmon, măslină, pătrunjel, păpădie, pară, praz, prună, ridiche neagră, hrean, strugure, salsifi, roşie, nap porcesc (topinambur), vareci veziculoşi.
   Gripă: argilă, varză, portocală.
   Graviditate (sarcină): migdală dulce, avocado, grâu, curmală, mei, alună, pară, măr, strugure (cf. convalescenţe)
   Hematurie: piersică, iarbă-grasă
   Hemofilie: iarbă-grasă
   Hemoptizie: gutuie, iarbă-grasă
   Hemoragii (inclusiv nazale): dude negre, mure sălbatice, afin, iarbă-grasă.
   Hemoragii gastrointestinale: morcov.
   Hemoroizi: argilă, sfeclă (specie de), asmăţui, castană, varză, pepene galben, afin, păpădie, praz, cartof .
   Hepatism: argilă, anghinare, sparanghel, vânătă, avocado, morcov, coacăză neagră, ţelină, asmăţui, cireaşă, cicoare sălbatică, varză, gutuie, creson, fragă, agrişă, fasole verde, lăptucă, afină, măslină, portocală, orz, grep, pătrunjel, păpădie, măr, cartof, prună, ridiche neagră, hrean, strugure, revent.
   Herpes: măr
   Hidropizie: asmăţui, creson, coacăză, hrean
   Hiperaciditate gastrică (cf. dureri de stomac)
   Hipercolesterolemie (cf. Colesterol).
   Hiperglicemie (cf. Diabet)
   Hipertensiune arterială: alge, fragă, laminarii, măslină, strugure, orez, secară
   Hipertiroidie: porumb
   Hipervâscozitate sanguină: alge, sparanghel, laminarii, portocală, grep, secară, roşie, vareci veziculoşi.
   Hipoacuzie (cf. Surditate)
   Hipotensiune: orz
   Hipotiroidie (cf. insuficienţă tiroidiană).
   Icter (gălbenare): argilă, anghinare, morcov, ţelină, asmăţui, cicoare sălbatică, varză, coacăză, lăptucă, păpădie, ridiche neagră, ridiche roz.
   Impotenţă: ovăz, ţelină, cicoare sălbatică, gutuie, creson, zmeură, portocală, grep, pătrunjel, hrean, revent, roşie, polen.
   Indigestie: gutuie, zmeură
   Infarct miocardic (cf. Coronarite).
   Infecţii intestinale (cf. Fermentaţii intestinale şi Intestine).
   Infecţii pulmonare (cf. Afecţiuni pulmonare).
   Infecţii urinare (cf. Căi urinare).
   Insecte (cf. Pişcături de insecte).
   Insolaţie: argilă, varză.
   Insomnie: caisă, argilă, ovăz, varză, dovleac, lăptucă, piersică, măr.
   Instabilitate psihică (cf. Nevroze)
   Insuficienţă hepatică (cf. Hepatism).
   Insuficienţă renală (cf. Oligurie).
   Insuficienţă suprarenală: ţelină
   Insuficienţă tiroidiană: alge, ovăz
   Intoxicaţii (alimentare, etc.): ananas, argilă, anghinare, castravete, drojdii, portocală, grep, păstârnac, prună, strugure, roşie.
   Iritabilitate (cf. Nevroze).
   Laringită (cf. Afonie).
   Leucoree (pierderi albe, poală albă): argilă, varză, gutuie, nucă, măcriş, pătrunjel, hrean.
   Litiază biliară: ananas, anghinare, cireaşă, creson, fragă, lăptucă, măslină, păpădie, cartof, ridiche neagră, ridiche roz, strugure, roşie.
   Litiază urinară: migdală dulce, argilă, sparanghel, ovăz, ţelină, asmăţui, cireaşă, varză, creson, fragă, coacăză, fasole, fetică, pepene galben, nap, moşmon, alună, nucă, piersică, pătrunjel, păpădie, praz, năut, iarbă-grasă, ridiche neagră, hrean, strugure, roşie.
   Mâini (întreţinere) (cf. Ten).
   Maladii infecţioase (cf. Febră).
   Mastită: pătrunjel
   Melancolie (Neurastenie) (cf. Surmenaj).
   Memorie (tulburări de) (cf. Surmenaj).
   Menopauză: caise, alge, argilă, banană, morcov, cireaşă, castană, varză, curmală, spanac, smochină, alună, portocală, grep, secară, soia, nap porcesc (topinambur)
   Menoragie (cf. Hemoragie).
   Menstruaţie (cf. Dismenoree).
   Metrită (cf. Leucoree).
   Meteorism: argilă, gutuie, mărar, portocală, pătrunjel.
   Metroragie (cf. Hemoragie)
   Migrenă: migdală dulce, argilă, cireaşă, varză, mărar.
   Muşcături: argilă, varză.
   Mixedem (vezi dex ): alge.
   Necroză (varză frunze cf. Cangrenă)
   Nefrită (cf. Căi urinare).
   Negi: argilă, varză, smochină, păpădie, salsifi.
   Nervi (cf. Nevroze).
   Nevroze: argilă, avocado, caisă, vânătă, ovăz, sfeclă roşie, ţelină, varză, gutuie, lăptucă, drojdie, piersică, pătrunjel, măr, soia, polen.
   Neurastenie (cf. Surmenaj intelectual).
   Nevralgii: alge, migdală dulce, argilă, varză, măslină, pătrunjel, hrean (cf. şi Reumatisme cronice).
   Nevrite: argilă, sfeclă (specie), varză, drojdie.
   Obezitate: alge, ţelină, cireaşă, laminarii, nap, păstârnac, păpădie, praz, măr, cartof, vareci veziculoşi.
   Oligurie: argilă, anghinare, sparanghel, vânătă, cafea, asmăţui, cireaşă, varză, dovleac, creson, fasole, pepene galben, grep, păstârnac, pătrunjel, păpădie, năut, măr, iarbă-grasă, prună.
   Oftalmie: asmăţui, lăptucă, pătrunjel.
   Otalgie: migdală dulce, argilă, varză, măr.
   Otită: argilă, varză.
   Oxiuri: pătrunjel (cf. şi Paraziţi intestinali).
   Palpitaţii: migdală dulce, argilă, sparanghel, vânătă, varză, lăptucă.
   Paludism: moşmon, portocală, pătrunjel.
   Panariţiu: argilă, varză (cf. şi Abcese).
   Papiloame (cf. Negi).
   Paralizie: argilă, varză, hrean.
   Paraziţi intestinali: argilă, morcov, varză, dovleac, creson, rodie, nucă, pătrunjel, praz, năut, iarbă-grasă, revent.
   Piele (cf. Dermatoze şi Ten).
   Pierderi albe (cf. Leucoree).
   Pecingine: migdală dulce, argilă, morcov, varză, creson, coacăză, măcriş, măslină.
   Pişcături de insecte: argilă, asmăţui, varză, gutuie, măcriş, pătrunjel, praz, roşie.
   Plăgi: argilă, morcov, ţelină, varză, pătrunjel, praz, vareci veziculoşi.
   Pistrui: migdală dulce, castravete, creson, pătrunjel, păpădie.
   Plăgi atone: argilă, banană, morcov, ţelină, asmăţui, varză, creson, spanac, smochină, afină, alună, pătrunjel, măr, cartof.
   Pletoră: ţelină, cireaşă, fragă, coacăză, lăptucă, fetică, grep, pătrunjel, păpădie, măr, secară, roşie.
   Pleurezie: argilă, varză.
   Plămâni (cf. Bronşite).
   Priapism: lăptucă
   Prostatism: argilă, varză.
   Prurit: migdală dulce, asmăţui, castravete.
   Psihastenie (neurastenie) (cf. Surmenaj intelectual)
   Putrefacţii intestinale (cf. Fermentaţii intestinale).
   Pioree alveolo-dentară: argilă, varză, măslină, păpădie, hrean.
   Rahitism: caisă, alge, argilă, grâu, morcov, varză, spanac, laminarii, drojdie, nucă, măslină, ridiche neagră, ridiche roz, soia, vareci veziculoşi, polen.
   Respiraţie fetidă: alge, argilă, anghinare, pătrunjel, păpădie, măr.
   Reguli (menstre) (cf. Dismenoree).
   Rinichi (cf. Căi urinare)
   Respiraţie dificilă (cf. Astm)
   Reumatisme cronice: alge, argilă, anghinare, sparanghel, morcov, coacăză neagră, ţelină, asmăţui, cireaşă, varză, creson, mărar, fragă, zmeură, coacăză, fasole, laminarii, pepene galben, moşmon, măslină, măcriş, pătrunjel, păpădie, pară, praz, măr, prună, ridiche neagră, ridiche roz, hrean, strugure, salsifi, roşie, topinambur (nap porcesc), vareci veziculoşi, polen.
   Rinită (guturai): argilă, varză.
   Riduri (cf. Ten).
   Scabie: creson, măr.
   Salpingite: argilă, varză
   Sciatică (cf. Reumatisme cronice).
   Scorbut: argilă, asmăţui, varză, creson, spanac, coacăză, portocală, păpădie, cartof, ridiche neagră, ridiche roză, hrean.
   Scrofuloză: alge, vânătă, morcov, ţelină, laminarii, nucă, hrean, vareci veziculoşi.
   Seboree: argilă, varză.
   Senescenţă: caisă, alge, argilă, banană, morcov, cireaşă, castană, varză, curmală, spanac, smochină, alună, portocală, grep, secară, soia, nap porcesc (topinambur).
   Sialoree (salivaţie abundentă): gutuie.
   Sinuzită: argilă, varză.
   Spasme (dureri intestinale): migdală dulce, argilă, varză, lăptucă, piersică.
   Spermatoree: lăptucă.
   Stomatită (cf. Gingivită).
   Surditate: migdală dulce, argilă, varză.
   Surmenaj intelectual: caisă, alge, migdală dulce, arahidă, sparanghel, avocado, banană, grâu, cafea, ţelină, castană, curmală, spanac, fasole, laminarii, mei, portocală, pară, prună, strugure, orez, soia, polen.
   Sistemul nervos (incl. simpatic) (cf. Nevroză şi Surmenaj intelectual).
   Transpiraţie (picioare, subsuori): migdală dulce.
   Tenie: morcov, dovleac, rodie, alună, nucă.
   Ten (ridat, cuperoză): caisă, migdală dulce, ananas, argilă, morcov, asmăţui, cireaşă, varză, gutuie, fragă, pepene galben, portocală, piersică, pătrunjel, praz, măr, strugure.
   Tiroidă (cf. Guşă, Hipertiroidie, Insuficienţă tiroidiană, Mixedem).
   Ticuri: argilă, varză.
   Traheită: smochină.
   Tulburări circulatorii: alge, argilă, varză, laminarii, afină, păpădie.
   Tulburări glandulare: alge, argilă, varză, laminarii, afină, păpădie.
   Tuberculoză (TBC): alge, migdale dulci, argilă, sfeclă roşie, grâu, ţelină, cireaşă, varză, gutuie, creson, curmală, fragă, pepene galben, alună, nucă, orz, pinion dulce (specie de pin), pară, hrean.
   Tumori: sfeclă (specie), morcov, nap.
   Tumori albe: argilă, varză, măcriş.
   Tifoidă: orz.
   Tuse: migdală dulce, argilă, varză, gutuie, lăptucă, nap.
   Tuse convulsivă (contagioasă): argilă, varză, gutuie, lăptucă, ridiche neagră.
   Ulcere gastroduodenale: argilă, morcov, varză, mere, cartofi.
   Ulcere ale gambelor (cf. Plăgi atone)
   Uree (cf. Azotemie)
   Varice: argilă, varză, afină, păpădie.
   Viermi (cf. Paraziţi intestinali).
   Vertije (ameţeli): mărar, portocală.
   Vezicula biliară (cf. Colecistită, Hepatism, Litiază biliară).
   Vezica urinară (cf. Cistită, Căi urinare).
   Vomă nervoasă: mărar
   Vedere (cf. Anacuitate vizuală).
   Zona zoster: varză.

                                                 -//-

Alergiile ascunse. Cum ne afectează

   Alergiile ascunse. Cum ne afectează

   Deşi toată lumea a auzit de alergii, puţini sunt cei care ştiu ce este cu adevărat această afecţiune care ne schimbă multe lucruri în viaţă, uneori fără să bănuim. Părerea generală este că avem de a face cu o afecţiune care ne provoacă de cele mai multe ori o mâncărime sau o erupţie pe piele, deşi sunt tot mai mulţi oameni care au probleme respiratorii, dar şi de altă natură, deși e greu de crezut că sunt provocate de o ,,banală alergie". Expresia folosită de unii care afirmă că ,,au alergie la o anumită persoană" a trimis în derizoriu importanţa pe care ar trebui să o acordăm acestor surprinzătoare legături dintre ceea ce facem, ce consumăm, şi ce experienţe de neînţeles avem după un timp.

   Diagnosticele puse de medici sunt deseori de hiper reactivitate, însă cauzele precise ale acesteia rămân în sarcina cercetărilor viitoare care se tot amână din diferite motive.

   La momentul actual se ştiu o serie de substanţe, produse, şi alimente sau băuturi, care la contactul cu anumite persoane, creează un eveniment de multe ori spectaculos dar uneori neobservat.

   Câţi oameni caută să afle de ce au anumite senzaţii, fenomene sau afectări şi pot face legătura cu ceea ce au consumat sau inhalat, atins sau experimentat? Prea puţini, mai ales dacă necazul dispare de la sine în câteva ore sau zile. Dar deloc întâmplător este faptul că prin repetarea unor astfel de senzații neplăcute, putem descoperi prezenţa unui element comun. Şi aici vorbim de un aliment, un medicament, o băutură sau o pulbere inhalată involuntar. Atunci când reacţiile sunt aproape imediate şi clare, oricine face legătura cu agentul cauzator şi va şti că trebuie să-l evite.

   Cazurile mai speciale sunt cele la care reacţia vine cu oarecare întârziere; de la 12 ore la 12 zile.

Aici avem de a face de fapt cu o alergie ascunsă sau întârziată. Un om neinformat nu va putea determina prea uşor cauza, dar nici unii dintre medicii noştri nu se descurcă mai bine. Majoritatea ne trimit să facem o analiză numită IgE care de fapt este pentru alergiile rapide. Cele pe care le putem ghici şi singuri cu puţină atenţie. 

   Pentru celelalte însă, care sunt mai ales alergii alimentare ascunse, trebuie făcut testul IgG. Sunt mai multe metode de testare cu o marjă de eroare destul de ridicată, cel mai bun fiind testul ELISA cel care se foloseşte şi pentru a depista Hiv Sida cu o siguranţă de 95%.

   Cum putem însă afla dacă avem o astfel de alergie şi dacă e cazul să ne facem analizele?

Pentru asta ar trebui să recunoaştem unele simptome care foarte des sunt puse pe seama altor maladii.

Am auzit destul de des persoane care se laudă că se vindecă în 2 - 3 zile de răceală fără să facă nimic, dar acestea pot fi simptomele unei alergii alimentare, declanşate la consumul unui aliment pe care nu-l avea de regulă în meniu şi, după puţin timp, dacă nu mânâncă iarăşi din el ,,se vindecă".

Dacă avem ghinion şi îl includem în obiceiurile noastre alimentare, atunci şi ,,răcelile", dar nu numai ele, vor deveni companioni sâcâitori şi cvasipermanenţi ai noştri. Sunt posibile și stări deosebit de grave și care ne pot afecta profund, psihic și fizic.  Deci...

   Simptome asociate cu alergiile alimentare

• durere de cap, migrenă, oboseală, depresie/anxietate*, hiperactivitate
• dificultăţi de concentrare, pierderea îndemânării, memorie slabă, lipsa libidoului
• gât uscat cu roşeaţă, usturimi şi umflarea limbii, ulcere bucale recurente
• nas înfundat sau care curge, strănut, uneori în salve, accentuarea sau pierderea mirosului
• răguşeală persistentă, hipoacuzie ocazională, mâncărimi în gât şi urechi
• mâncărimi ale ochilor; roşeaţă, cearcăne, senzaţie de scame în ochi, vedere neclară
• inflamaţii ale mucoaselor, traheite, bronşite, sinovite, astm, mîncărimi pe trahee
• vomă, greaţă, ulcere gastro-duodenale
• diaree, constipaţie, balonare, dureri abdominale, flatulență, sindromul intestinului iritabil, Boala Crohn, retenția apei
• hemoroizi. La eliminarea din consum a alimentelor cauzatoare, aceştia se vindecă de la sine. Altfel par ,,îndărătnici" și se ajunge la chirurgie. Chiar și așa rezolvați, ei pot reapărea dacă nu le-am aflat cauza.
• dureri de încheieturi, artrită reumatoidă, cracmente la mobilizarea acestora
• dureri musculare, mâncărimi de piele, gâdilături în nas sau urechi, eczeme, piele hipersensibilă
• transpiraţii abundente la mişcare dar şi la repaus. Noaptea la fel, mai ales pe piept
• mirosul transpiraţiei devine greu de suportat, scaunul şi mai şi. Chiar şi urina miroase tare.
• tuse puternică şi seacă ce pare să devină convulsivă, cu dureri intercostale şi toracice
• dificultăţi de respiraţie cu raluri sibilante (zgomote şuierătoare) şi ronflante (hârâite), cu expiraţie dificilă (astmatică) şi nevoia de aer.

   Exisă păreri ale unor specialişti conform cărora sunt mult mai multe simptome pe care chiar medicii le pun pe seama altor boli; psoriazis, boala celiacă, diabet, modificări ale oaselor, sughiţuri persistente de zile sau ani în şir (a existat un caz, tratat după 35 de ani. Intrase în cartea recordurilor), anumite forme de psihoze, manii etc
    Consumarea în continuare a unor alimente poate duce la crize grave cu greutate pe piept, atacuri de panică, transpiraţii, emoţii puternice, frisoane, fiori care urcă de la picioare spre piept, teamă nedefinită, tahicardie, cu senzaţie de moarte iminentă.

   Cele mai frecvente 20 de alergii alimentare IgG cu declanşare întârziată

1. Laptele de vacă
2. Gliadina din grâu
3. Glutenul (gliadina) din grâu, secară şi orz
4. Drojdia
5. Albuşul de ou
6. Nucile caju
7. Gălbenuşul de ou
8. Usturoiul
9. Soia
10. Nucile braziliene
11. Migdalele
12. Porumbul
13. Alunele
14. Ovăzul
15. Lintea
16. Kiwi
17. Ardeiul iute
18. Seminţele de susan
19. Seminţele de floarea-soarelui
20. Arahidele  

   Acestea sunt cele mai comune dintre alergiile alimentare, însă trebuie ştiut că ORICE aliment poate fi declanşator pentru o anumită persoană. Fiecare ar trebui să urmărească cu atenţie la consumul unui aliment nou, orice senzaţie sau schimbare de dispoziţie în starea de sănătate. Se zice că nimic nu este întâmplător pe lume. Dar dacă asta se spune deseori despre întâlnirile dintre persoane, e mult mai adevărată pentru întâlnirea dintre om şi anumite alimente. Au fost cazuri documentate cînd unele persoane au trebuit să renunţe definitv la cafea, la cacao sau la spanac. Să nu mai amintim de aditivii alimentari: glutamat, coloranţi, conservanţi, E-uri... care sunt cunoscuţi deja ca nerecomandaţi.

   In alergiile ascunse, o pauză totală de 3 luni (preferabil 6) duce la stingerea reacţiilor la un aliment care poate fi reintrodus apoi treptat dar O DATĂ LA 4 ZILE. Deci cu minim 3 zile de pauză totală înainte. Atenţie însă la toate celelalte produse care pot conţine acel produs în proporţii variabile. Iar în alergie nu contează cantitatea. Simpla prezenţă a unor urme care pot fi depistate de organism e suficientă, pentru că nu alimentul în sine declanşează problemele ci histaminele din complexele imune create în corp ca soldaţi, şi care sunt eliberate pentru atacul ,,inamicului".

   Citiţi cu atenţie etichetele şi căutaţi să ghiciţi ce se află în spatele unor cuvinte; dacă pe o margarină nu apar cuvinte ca: lapte, unt, cazeină, nu e suficient. Mai jos poate fi specificat: ,,produs obţinut pe o linie de prelucrare a brânzeturilor". E acelaşi lucru cu ,,poate conţine urme de..."  adică VA CONŢINE!
   Dacă un aliment va da reacții puternice, grave și cu durată mare, acesta trebuie eliminat definitiv. La cele cu efecte moderate sau mici vom avea grijă la cantitatea lor, chiar și prin asocierea mai multor produse, și la durata de consum. Fiecare om trebuie să poarte un ,,dialog” permanent cu propria sa ființă, dar o regulă de bun simț ar fi să facem câte o pauză de minim 3 săptămâni la fiecare aliment prin rotație. 

Se pot obține rezultate bune prin tratamentul cu metoda REIKI vezi AICI

   * vedeți aici mai multe despre tulburările de anxietate

                                                      -//-

Presopunctura. Fundul Văii

   Presopunctura. Fundul Văii

   Este un punct de acupunctură dar şi de presopunctură foarte important, numit şi ,,Punctul Aspirină", având efecte diverse de echilibrare a stării generale de sănătate. Se foloseşte în constipaţii, dureri de cap, dureri de dinţi, migrene, guturai, gripă.
   În China copiii sunt învăţaţi să-l folosească de pe băncile şcolii înainte de începerea orelor, folosindu-se în timpul epidemiilor de gripă, atât curativ cât şi preventiv.

   Se află pe dosul palmei, în faţa articulaţiei dintre degetul mare şi arătător.
   Se apasă cu vârful degetului sau cu unghia şi se roteşte uşor în sensul orar timp de 5 minute la fiecare mână, de 2 - 3 ori pe zi înainte de mese sau după 30 de minute de la servirea lor. Se fac cure de până la 3 săptămâni sau doar până la dispariţia simptomelor.

   Multe şedinţe de presopunctură care cuprind mai multe proceduri, încep de regulă cu acest punct.

Cafeaua, delicioasă dar perfidă

   Cafeaua, delicioasă dar perfidă

   Cafeaua Coffea arabica este originară din Abisinia, aclimatizată în Arabia, Africa tropicală şi Brazilia. A fost introdusă şi consumată în Franţa sub Ludovic al XIV-lea.

   Principalii constituenţi cunoscuţi (în cafeaua verde) (Variabili după plante şi după terenurile de cultură):

   Protide (8 - 14%) conţinând majoritatea aminoacizilor; lipide (12 - 14%); glucide (6%); minerale (4 - 5%), magneziu, potasiu, acid fosforic.

   Oligoelemente: mangan (1,30 - 3,20 mg la 100 g materie uscată), cupru (1 - 3 mg), zinc (0,2 - 0,7), rubidiu (4 mg), fluor, iod.

   Vitamine: PP (16 - 26 mg).

Alcaloizi: cafeină (0,7 - 3%), trigonelină.

   Substanţe aromatice, numai în cafeaua prăjită, grupate sub numele de cafeol (acizi: capric, oleic, linoleic, palmitic), circa 0,05%.

   Prăjirea produce, de asemenea, un element toxic complex: cafeotoxina (0,07%).

   În cafeaua preparată ca băutură nu regăsim lipide, iar protidele şi glucidele sunt prezente numai ca urme. Vitamina PP şi oligoelementele, cafeina (110 mg la 100 cm³) sînt principalii componenţi.

După informaţia I.E.R.A.M. din mai 1975, 468 de compuşi erau, la vremea aceea, în cafea. În prezent cunoaştem peste 600.

• Proprietăţi:

1. Tonic al sistemului nervos şi cardiac.
2. Înlesneşte munca intelectuală şi activitatea musculară.
3. Creşte frecvenţa şi amplitudinea mişcărilor respiratorii
4. Euforizant
5. Diuretic
6. Valoare alimentară, practic vorbind, nulă.
7. Favorizează digestia prin acţiunea asupra peristaltismului gastrointestinal. Pentru anumiţi autori chinezi, permite o mai bună asimilare a alimentelor.

    În doze exagerate, duce la confuzia ideilor, la incoerenţă musculară, la tulburarea simţurilor, la agitaţie (beţie cafeică). Cafeotoxina provoacă în cele din urmă o acţiune depresivă asupra sistemului nervos central şi asupra centrilor nervoşi (Perrot). Numai fierberea cafelei permite să se elimine acest toxic. 

• Indicaţii

   Oboseală musculară şi intelectuală.

• Mod de folosire

   - Infuzie de pulbere de cafea

   - Cafeină în terapeutică

      N.B.

   1) Cafeina, omolog superior al teofilinei şi al teobrominei, a fost studiată în 1823 de Dumas şi Pelletier şi sintetizată în 1863. În cafeaua verde, cafeina se găseşte în stare liberă şi în parte asociată cu acidul cofic. Prăjirea care necesită în jur de 200 - 220०C, distruge o parte importantă din cofeină, volatilă la 200०C. Prin prăjire, protidele din cafeaua verde sporesc cu circa 2%, mineralele marchează o uşoară creştere, în timp ce procentajul glucidelor scade la circa 0,4%.

   2) Cafeaua - ca şi ceaiul - au fost multă vreme contraindicate persoanelor care aveau prea mult acid uric. Or, metilxantinele pe care le conţin nu pot fi transformate în acid uric.

   3) Metodele de cultură a cafelei s-au schimbat făcînd posibilă adaptarea arborelui la altitudini care nu-i sunt proprii şi eliminarea perdelelor forestiere intercalate în cultură pentru a-i asigura un microclimat mai blînd. De asemenea consumul recent al cafelei a suferit modificări importante prin eliminarea fierberii şi deci păstrarea cafeotoxinei (expresoare, machinette...). Încălzirea globală face ca majoritatea dăunătorilor să devină mai persistenţi şi devine inevitabilă folosirea mai multor insecticide (pesticide).
   4) Cafeaua ieftină conţine mai multă cofeină.


                                                                 -//-

Cartoful aliment şi medicament

   Cartoful aliment şi medicament

                            după dr. Jean Valnet

   Cartoful (Solonum tuberosum), o legumă foarte valoroasă, a cărui importanţă de multă vreme nimeni n-o mai ignoră, a fost descoperită în Peru, de către spanioli, cam pe la 1530 şi introdusă, puţin după aceea, în Spania şi Italia. Dovezi recente certifică existența în culturi din Peru și nordul Boliviei încă de acum 7 000 - 10 000 de ani. În Franţa, planta nu era apreciată decât pentru calităţile ei ornamentale; în secolul al XVIII-lea, Parmentier* s-a străduit s-o introducă în alimentaţie. Şi nu fără greutăţi: primii cartofi aveau un gust acru. El a perfecţionat metodele de semănat şi a înmulţit speciile, ceea ce, în cele din urmă, i-a permis să obţină varietăţi cunoscute în zilele noastre. Totuşi, populaţia rămânea neîncrezătoare. Pentru a trezi interesul, susţinut în mod chibzuit de regele Ludovic al XVI-lea, Parmentier a recurs la numeroase subterfugii. El a cerut să se planteze terenuri cu cartofi la periferia Parisului (astăzi cartierele La Porte Maillot şi Grenelle) şi ,,a pus să fie păzite în mod ostentativ ziua, ca să provoace populaţia să le fure noaptea"

   Părţi folosite: tuberculul şi amidonul (făina), extracte.
   Principalii constituenţi cunoscuţi: apă 74,68%; hidraţi de carbon 22%, protide 1,88%, lipide 0,14%; săruri minerale 1,06%. Cenuşile conţin mai ales săruri de potasiu: 1 kg de cartofi furnizează organismului circa 5 g de potasiu. Sărurile minerale ale tuberculului variază evident în funcţie de calitatea solului (sodiu, calciu, magneziu, oligoelemente: fosfor, fier, mangan, cupru, sulf). Din punct de vedere al vitaminelor - C şi K în cantitate redusă. În schimb este bogat în vitamine din complexul B, B₁ (0,1 mg la 100 g), B₆ (0,2 - 0,3 mg), acid pantotenic (0,3 - 0,63 mg), acid folic (0,1 mg) în concentraţie comparabilă cu cea din drojdia alimentară. Cartoful conţine de asemenea o oxidază cu acţiune favorabilă asupra mucoasei gastrice**. Sub coaja lui se găseşte solanina (0,04 mg la kg), produs toxic, fără efect în condiţii obişnuite. Solanina există, de asemenea, în germenii şi în părţile verzi ale legumei. Ea ar avea efecte antispasmodice analoage atropinei (alcaloid al beladonei).

   Proprietăţi:
   Sănătos, hrănitor, foarte uşor digerabil (mai ales în cuptor ,,copt în coaja lui")
   Aliment energetic şi plastic (moale) permis diabeticilor, obezilor şi tuturor celor predispuşi la îngrăşare.
   Aliment de balast, care înlesneşte funţiile intestinale.
   Antiulceros
   Cicatrizant
Fecula este un topic emolient
Extractul (sucul crud):
   Diuretic, emolient, calmant şi cicatrizant al mucoaselor digestive, antispasmodic.

   Indicaţii:
   Ca legumă:

• Întreţinător general al sănătăţii
• Artritism
• Hipopotasemie!
• Obezitate (prin potasiul lui)
• Diabet (înlocuitor al pâinii: copt în cuptor sau înăbuşit)

   Extract crud:

• Gastrite, ulcere gastrice şi duodenale
• Dispepsii
• Hepatism şi litiază biliară
• Constipaţie, hemoroizi
• Glicozurie şi diabet florid
• Scorbut

   Feculă*** (uz extern):

• Flegmoane
• Erizipel (brâncă)
• Arsuri
• Plăgi atone, ulcere ale gambei
• Erupţii, crăpături

   Mod de folosire:

   Uz intern:

• Tinctură curată: 20 de picături în puţină apă, de trei ori pe zi, înainte, în timpul mesei sau după mese (doza poate fi ridicată la 40 de picături, timp de câteva zile, dacă efectele sunt insuficiente). 
• Suc de cartof crud: o jumătate de pahar, de patru ori pe zi, timp de o lună (ulcere gastroduodenale, diabet). Putem să-i adăugăm miere, suc de morcovi sau de lămâie. O jumătate de pahar o dată sau de două ori pe zi, pentru celelalte afecţiuni.
• Salată de cartofi amestecaţi cu 60 g ulei de nucă se mănâncă seara timp de trei zile contra paraziţilor intestinali. Fără nimic altceva.

   Uz extern

• Feculă, în cataplasme, fie pastă, fie în doză de 100 g la litrul de apă.
• Cataplasme de cartofi cruzi, raşi (arsuri, degerături, crăpături, plăgi atone, ulcere, edeme ale pleoapelor). Putem să-i adăugăm ulei de măsline.

   N. B.

1. Sub influeţa administrării zilnice de 1 - 1,5 kg de cartofi, la diabetici s-a notat atenuarea simptomelor morbide (glicozurie, poliurie, polidipsie) şi o ameliorare a stării generale (Mossé). Acţiunea aceasta s-ar datora compoziţiei lui: potasiu, magneziu, acizi - citric şi malic, care atrag o alcaloză.
2. Nişte cobai hrăniţi cu apă şi ozăz au putut fi feriţi de scorbut prin administrarea zilnică a 15 g de cartof crud.
3. După modul de preparare culinară, cartofii vor avea o compoziţie diferită. Astfel:

                                  Fierţi         Prăjiţi

   Apă ..........................  75          43,27

   Protide .....................   2,58       3,99

   Lipide   .....................    0,10      6,38

   Hidraţi de carbon ... 22,26    44,65

   Săruri minerale ......... 1,07       1,73

   Valoare calorică ....... 99        336

  

   Rezultă că sunt mai greu de digerat cartofii prăjiţi.

   Copţi în cuptor, cartofii sunt mai digestibili, căci îşi păstrează cel mai bine proprietăţile şi chiar aroma.

      4. La masa de seară, 100 - 200 g de brânză albă şi câţiva cartofi la cuptor, mîncaţi cu coaja lor, reprezinătă un regim de sănătate adoptat de aproape toţi ţăranii. Aceasta este recomandată celor graşi sau celor celulitici. Cartoful, reamintim, nu îngraşă.

      5. Reţeta plăcintei cu cartofi: fierbem 1 kg de cartofi în aburi. Îi curăţăm de pieliţă, îi strivim, adăugăm puţină sare şi îi frământăm cu 2 linguri de făină. Facem o plăcintă pe o hârtie presărată cu făină şi o ţinem la cuptor timp de o oră. O presărăm cu zahăr.

      6. Cartofii fierţi nu trebuie păstraţi mai mult de 24 de ore

   Utilizări casnice:

1. Clei din cartofi: fierbem 4 sau 5 cartofi timp de 30 min. într-un litru de apă. Adăugăm 3 - 4 prafuri de alaun (piatră acră), ca să asigurăm păstrarea.
2. Ca să curăţăm un vas de un strat de calcar, fierbem îndelung în el coji de cartofi.
3. Ca să curăţăm geamurile şi oglinzile, le frecăm cu o felie rotundă de cartof. Le clătim cu apă şi devin strălucitoare.
4. Ca să ştergem urmele de degete de pe uşi, le frecăm cu o felie de cartof. Apoi ştergem bine.
5. Apa de la fiertul cartofilor fără coajă curăţă perfect argintăria.
6. Pentru înviorarea culorilor unui covor: îl aspirăm bine; apoi radem doi cartofi, îi acoperim cu apă caldă şi lăsăm la infuzat 2 ore. Strecurăm şi frecăm cu grijă covorul.

   Ulcere gastrice şi duodenale, gastrite.

   În ce mă priveşte, de multă vreme tratamentul acestor afecţiuni ţine de sucul de cartof, varză sau rădăcină de reglisă (lemn dulce). Iată fişa pe care am publicat-o în 1974. În urma ei am primit maldăre de scrisori care îmi confirmau eficacitatea acestor cure. Le-am înregistrat cu interes şi plăcere, mai ales că nu am nicio conrtibuţie personală.

   Tip al maladiei psihosomatice: (medicina psihosomatică este studiul perturbărilor psihice de ordin afectiv şi al tulburărilor organice care decurg din ele). 

   Este vorba de o pierdere de substanţă a mucoasei gastrice întâlnită cel mai frecvent la persoanele între 30 şi 50 de ani, declanşată în genere de stări emoţionale sau de anumite medicamente: aspirină, corticoizi, fenilbutazonă, anticoagulante ...

Schimbările anotimpurilor aduc cu ele o înrăutăţire.

    Simptome:

   Crampe, dureri mai mult sau mai puţin vii în epigastru (golul stomacului) sau senzaţii de foame calmată prin ingerarea de alimente sau de produse alcaline (ex. bicarbonat de sodiu)

   - Datorate unui exces de acid clorhidric în stomac

   - Pot fi însoţite de hematemeză (hemoragie digestivă)

   - Evoluţie în puseuri, de la 15 zile la 6 săptămâni, cu acalmii de mai multe săptămâni sau luni.

   - Ulcerul poate să se instaleze la partea inferioară a esofagului şi în prima parte a duodenului (prima parte a intestinului subţire, lângă stomac) şi vom avea de-a face cu ulcer duodenal. De aceea în medicină ulcerul stomacului se studiază sub numele de ulcer gastroduodenal, cele două varietăţi beneficiind de acelaşi tratament.

   Ulcerul stomacului poate să se transforme în ulcer calos (cu fibroză retractilă) sau în cancer (ulcero-cancer).

   Gastrita (inflamaţie acută sau cronică a mucoasei gastrice), foarte frecventă, beneficiază de aceleaşi îngrijiri.

   Tratamente

   Ca în multe afecţiuni, tratamentele sunt numeroase.
   A) Tratamente clasice (medicamentoase)
   - Pansamente gastrice pe bază de bismut, de alumină, de silicaţi de magneziu, de carbonat de calciu, de argilă
   - Antispasmodice pe bază de beladonă sau de atropină (unul din alcaloizii săi), de bromură, preparatele comportând, după caz, valeriană, pasiflora, lotier (dungăţea), sulfină, măceş ...
   - Injecţii intramusculare de diverse produse: preparate feroase, pe bază de histidină (un acid aminat), de proteine, de gamaglobuline . . .
   Tratamentele acestea durează, în general, trei săptămâni până la o lună, şi se reiau, după anumiţi autori, timp de mai multe luni, până la trei ani.
   Regim: mult mai relaxat faţă de anii '70. Suprimarea alcoolului, a tutunului, a mirodeniilor, a acizilor (vin alb), a medicamentelor.
   În rest alimentaţie normală, evitând totuşi legumele prea bogate în celuloză iritantă.

   N. B.

1. Uneori este necesar să menţinem bolnavul la pat timp de 8 - 10 zile.
2. Vindecarea este atestată de starea şi de dorinţele bolnavului şi, bineînţeles, prin control radiologic.
3. Numeroase cazuri de vindecare au fost obţinute numai prin pansamente gastrice şi prin calmante.
4. Ulcerul gastrointestinal poate, de altfel , să se vindece în mod spontan
5. În caz de eşec vădit: intervenţie chirurgicală obligatorie.

   B) Alte tratamente (adevăratul scop al acestui paragraf):

   Tratamentele acestea insuficient cunoscute au arătat ce pot da de multă vreme şi, în marea majoritate a cazurilor, au permis vindecarea definitivă a ulcerului sau gastritei. Statisticile noastre se mândresc cu numeroase rezultate, care se confirmă de mai bine de 15 ani [în anul 1975]

   1) Local

   Pansamente cu argilă: o jumătate linguriţă de cafea cu argilă într-o jumătate de pahar de apă, cu jumătate de oră înaintea celor trei mese
   Sau pachete cu:
   Carbonat de bismut . . . . . . . .  10 g
   Caolin . . . . . . . . . . . . . . . . . . .   5 g
   Un pachet într-o jumătate de pahar cu apă înaintea celor trei mese.
   - Între mese, în caz de dureri sau de regurgitaţii acide:
   Carbonat de calciu   . . . . . . .    60 g
   Magnezie calcinată  . . . . . . . .  25 g
   Caolin  . . . . . . . . . . . . . . . . . .     60 g
   Bicarbonat de sodiu . . . . . . . .  10 g
   Carbonat de bismut  . . . . . . .    25 g
   Lactoză  . . . . . . . . . . . . . . . . .    25 g
   O linguriţă de cafea în 3/4 de pahar de apă.
   2) Tratament de fond
   Tratamentul: trei săptămâni până la o lună; reînnoit, dacă e nevoie (în 48 de ore, în genere, ameliorarea este evidentă):
   - Suc de varză proaspăt extras: 3/4 pahar cu câteva minute înaintea celor trei mese;
   - Suc de cartof crud proaspăt extras: o jumătate pahar cu câteva minute înaintea celor trei mese (greşit, sau nu, mă voi feri încă multă vreme de anumite produse industriale proslăvite în Elveţia, în Germania (federală), în Franţa şi pe alte meleaguri. Fiecare gospodărie ar trebui să aibă, în bucătăria ei, un storcător de fructe şi legume)
   Sucurile acestea nu sunt plăcute la gust; putem însă să le adăugăm  cu folos suc de morcovi, miere sau o linguriţă de suc de lămâie (trebuie ştiut că una sau două linguriţe de suc de lămâie în apă sunt suficiente ca să oprească numeroasele ,,acrimi" ale stomacului)
   - Decoctul de rădăcină de reglisă (lemn dulce): 50 g la un litru de apă; se fierbe 10 minute, apoi se lasă la macerat 12 ore. Câte un pahar de trei ori pe zi.
   - Pudră de rădăcină de reglisă: o linguriţă cu reglisă rasă, în jumătate de pahar de apă, luată cu câteva minute înaintea celor trei mese.
   - În plus, un calmant vegetal, pe bază de valeriană, de pasifloră, de dungăţea, de sulfină (gen: Antinerveux Lesourd), dimineaţa şi seara. Vezi mai multe pe Ghid rapid de fitoterapie.

   Concluzie:
   Ulcerul gastrointestinal şi gastrita sînt sindroame frecvente în civilizaţiile noastre, dar se tratează foarte bine prin mijloace relativ simple, rămânând să luăm anumite măsuri de precauţie şi o atitudine psihică adecvată.
   Pentru a încheia: să nu uităm niciodată să ne verificăm coloana vertebrală, căci microdeplasările anumitor vertebre dorsale pot provoca sau întreţine un ulcer.

   Lectură suplimentară
   Parmentier. Aventura cartofului în Europa şi Franţa

   Originar din Chiloé, ahipelag al Pacificului, la sud de Chile, ,,patata" incaşilor a fost importată în Spania şi în ţările din sudul Europei către 1540. Patruzeci de ani mai târziu, amiralul englez Raleigh o introduce în Insulele Britanice şi în Ţările de Jos. În vremea aceea cartoful trecea drept toxic pentru om, riscând să-i dea lepra, şi nu servea decât la hrănirea vitelor.
   Un farmacist al armatelor franceze, prizonier în Germania, îl descoperă la fiecare masă în gamela lui. Întors în Franţa, în 1763 ,,spiţerul Armatelor", Antoine-Augustin Parmentier (1737 - 1813), se încumetă să facă totul ca leguma aceasta să fie adoptată în Franţa, încercând să găsească un leac foametei ...   Dar, se declanşează o violentă opoziţie şi, în anumite provincii se interzice cultivarea ,,plantei dăunătoare". Parmentier a izbutit, totuşi să-i convingă pe Franklin, pe Lavoisier şi pe regele Ludovic al XVI-lea care a decis să poarte o floare de cartof la butonieră. În 1771, Academia de Medicină din Paris conchide că tuberculul e nedăunător şi recomandă folosirea. 
   A. Parmentier a fost şi agronom şi unul dintre primii specialişti în nutriţie dietetică şi igienă alimentară. Numeroasele lui lucrări o dovedesc. Îndeosebi studiile despre fermentaţia pâinii, despre făini şi măcinare duc la noţiunea pâinii complete. Au rămas celebre analizele făcute de el laptelui, cercetările despre folosirea frigului pentru conservarea cărnii şi asupra valorii nutritive a feculei ( amidonul făinii de cartof), lucrările despre extragerea zahărului pornind de la strugure (din cauza blocadei lipsea în Franţa zahărul din trestie) etc.
   În timpul Revoluţiei, uitând că au scăpat de foamete datorită cartofului ,,bunii francezi" îşi reamintesc că Ludovic al XVI-lea l-a sprijinit pe Parmentier în eforturile lui şi-l declară în consecinţă, duşman al poporului. Parmentier ajunge în faţa unui tribunal de epurare care-l expulzează din Paris. Ulterior Convenţia îl recheamă, îi decernează ,,Coroana Civică" şi îl numeşte Farmacist Inspector. În 1796 Parmentier intră la Institut.
   Cel care, rând pe rând, este numit grădinar, ,,inventator" al cartofului sau agronom, moare în 1813 ca Inspector general al Serviciului Sănătăţii Armatei, membru al Academiei de Ştiinţe al Franţei şi baron al Iperiului Francez. Se odihneşte în cimitirul Père Lachaise, alături de La Fontaine.

   * Parmentier (1737 - 1813), farmacist militar fracez. Şi-a încheiat cariera în calitate de farmacist-general, membru al multor societăţi savante, copleşit de onoruri. Vezi lectura suplimentară.

   ** Citrocromoxidază.
   *** Amidon extras din tubercul

Morcovul. Folosire și precauții

   Morcovul. Folosire și precauții

   Morcovul, Daucus carota, este una dintre cele mai preţioase legume pentru om.

   Părţi utilizate: pulpa, sucul (zeama), frunzele uscate, seminţele.

   Principalii constituenţi cunoscuţi: vitamina A (de excepţională bogăţie), B, C, provitamina A (caroten); zaharuri 3 - 7%, levuloză şi dextroză direct asimilabile; numeroase săruri minerale - fier (până la 7%), fosfor, calciu, sodiu, potasiu, magneziu, arsenic, mangan, sulf, cupru, brom: o esenţă (carotina); asparagină; daucarină.

   Proprietăţi: tonic, remineralizant, antianemic (sporeşte numărul de globule roşii şi hemoglobina), întăreşte imunitatea naturală, factor de creştere, marele prieten al intestinului (reglementator intestinal, antidiareic şi laxativ deopotrivă), antiputrid şi cicatrizant intestinal, antiputrid şi cicatrizant gastric, depurativ, fluidifiant biliar, pectoral, diuretic, favorizează lactaţia, vermifug, întineritor tisular şi cutanat, cicatrizant al rănilor.

   

   Indicaţii:

   Uz intern:

• Astenii
• Tulburări de creştere, demineralizare, rahitism, carii dentare.
• Anemii
• Anumite insuficienţe ale acuităţii vizuale
• Enterocolite, infecţii intestinale
• Diarei infantile şi ale adultului
• Colibaciloză
• Ulcere gastroduodenale
• Hemoragii gastrointestinale
• Constipaţie
• Afecţiuni pulmonare (TBC, bronşite cronice, astm)
• Scrofuloză
• Reumatism, gută, litiază
• Ateroscleroză
• Insuficienţe hepatobiliare
• Ictere
• Insuficienţa lactaţiei
• Dermatoze
• Paraziţi intestinali (tenie)
• Prevenirea bolilor infecţioase şi degenerative
• Prevenirea îmbătrânirii şi a ridurilor

   Uz extern:

• Plăgi, ulcere, arsuri, furuncule
• Dermatoze (eczemă, pecingine, impetigo pe faţă)
• Degerături, crăpături
• Abcese şi cancere ale sânului (tratament de ajutorare)
• Epiteliom (tratament de ajutorare)

   Mod de folosire:

   Uz intern:

• Suc de morcov: de la 50 la 500 g pe zi (la sculare şi la culcare). Un pahar de suc pe zi, pe nemâncate, ar fi un mijloc bun
• Pentru copiii mici se diluează cu apă, ca laptele.
• Pur sau cu lapte: excelent expectorant (afecţiuni pulmonare, astm, voalarea vocii).
• Contra constipaţiei: supă dintr-un kg de morcovi fierţi de două ori într-un litru de apă şi trecută prin mulineta de legume
• Diarei infantile - supă de morcovi: se curăţă 500 g de morcovi, se taie în bucăţi şi se fierb într-un litru de apă până când se înmoaie complet. Se trec prin sita de piureu. Apoi se adaugă apă clocotită până se ajunge la 1 litru şi 1/2 linguriţă cu sare marină. Se păstrează la rece. Se administrează pe parcursul a 24 de ore. Se poate repeta 2 - 3 zile. Se poate da cu biberonul, iar partea consistentă cu linguriţa. Laptele se reintroduce treptat, în 5 - 6 zile, micşorând cantitatea de morcov utilizată de la 500 g la 100 g la litrul de apă.
• Pentru sugarii cu intestine delicate, se taie laptele cu supa de morcovi preparată cu 200 g la litru. Se dă o parte din supă pentru una de lapte până la trei luni, apoi o parte supă la două părţi de lapte după această vârstă.
• Sugarilor cu diaree li se poate da suc de morcovi cruzi în locul supei de morcovi. Se va tăia cu apă sucul de morcovi aşa cum se face pentru lapte şi nu se va relua alimentaţia lactată decât după dispariţia tulburărilor intestinale (în genere, după 2 - 3 zile)
• Pentru o mai bună remineralizare a sugarilor şi a copiilor, li se va pregăti terci de cereale cu supă de frunze uscate de morcovi, foarte bogate în săruri minerale.
• Seminţe: infuzie cu o lingură la o ceaşcă de apă dată în clocot: stimulent, aperitiv, diuretic, emenagog, galactogog. La doza de 1 - 5 g, seminţele sunt carminative (expulzează gazele intestinale

   Uz extern:

• Decoct de morcovi şi aplicaţii de morcovi daţi pe răzătoare, sau cataplasme de frunze proaspete pisate, sau loţiuni din decoct de frunze proaspete: pe abcese şi cancere ale sânilor, pe plăgi recente sau atone, pe ulcere ale gambei, arsuri, furuncule, pecingini, impetigo.
• Decoct de frunze de morcovi în gargare: afte, abcese ale gurii; băi sau spălături în degerături, crăpături
• Loţiuni cu suc de morcov: pentru îngrijirea feţei şi a gâtului (ca şi cu lăptucă, roşie, castravete, fragă). Dau supleţe şi prospeţime şi se opun ravagiilor ridurilor.

               N. B.

1. Să nu se cureţe niciodată morcovii de coajă, ci să se spele de pământ şi să se perie sub jet de apă rece (pieliţa este partea cea mai savuroasă)
2. Pentru a înlesni ieşirea dinţilor la copiii mici, să li se dea un morcov crud să-l roadă
3. Acum mulţi ani, în U.R.S.S. s-a extras din morcovi o substanţă nouă: daucarina, element puternic vasodilatator, mai ales la nivelul arterelor coronare.
4. După anumiţi autori, morcovul ar conţine în plus estrogeni care permit să acţioneze asupra aparatului genital feminin (L. Binet).
5. Partizanii supelor de legume au fost totdeauna pe calea adevărului. Alături de praz, ceapă, usturoi, cimbrişor, rozmarin, nap, cuişoare, dafin, ţelină, asmăţui şi pătrunjel, folosite în aceeaşi preparare sau după reţete deosebite, morcovul şi frunzele lui uscate nu vor trebui niciodată excluse. Tonifiante, remineralizante, detoxificante, reechilibrante, supele sau ciorbele acestea, minunate decocturi vegetale, sunt călduros recomandate chiar şi obezilor sau femeilor care se tem să nu se îngraşe. Ele sunt într-adevăr, diuretice, înzestrate cu proprietăţi circulatorii. Activitatea lor se manifestă deopotrivă la nivelul glandelor endocrine.
6. Există oameni - şi printre ei unii foarte chibzuiţi - care au consideraţie pentru anumite dictoane vechi, chiar dacă par întrucâtva hermetice. Dacă ne amintim că morcovul sporeşte numărul globulelor roşii şi procentajul hemoglobinei, pe care o reînnoieşte, reîntinereşte în definitiv celulele şi ţesuturile, ca şi lichidul interstiţial, stimulează funcţiile hepatice, opunându-se gastritelor sau ulcerelor gastroduodenale, înţelegem că reprezintă un puternic factor de echilibru şi că poate să redea unora bucuria de a trăi. Cine n-a auzit spunându-se, cel puţin o dată, că  ,,morcovul face coapsele trandafirii şi oamenii amabili"? [Jean Valnet este medic francez. N.R.]
7. Este evident, în cazul acestei legume, ca şi pentru altele, că greşelile multor agricultori actuali, prin abuzul de îngrăşăminte şi mai ales de pesticide, atrag după ele livrarea de alimente care devin otrăvuri. De aceea, anumiţi membri ai Academiei de Medicină [din Franţa] s-au ridicat împotriva acestor practici, iar semnalele lor de alarmă au fost reluate de presa de mare tiraj.

            Reziduuri toxice de morcovi

   Morcovul este folosit frecvent în pediatrie, constituind alimentul exclusiv şi bine tolerat în anumite stări patologice.

   Numeroşi autori şi-au propus să afle dacă leguma aceasta nu aduce cu ea unele produse toxice, urmări ale tehnologiei agricole moderne, cum ar fi nitraţii şi nitriţii (generatoare de methemoglobină - pigment derivat din hemoglobină dar incapabil să fixeze oxigenul) sau rămăşiţe de pesticide.

   Iată rezumatul şi concluziile unei lucrări apărute în Bulletin de l'Academie de Mèdicine.

   Morcovul este utilizat pe scară largă la alimentaţia copilului sănătos sau atins de tulburări digestive. Igienistului i se pun mai multe probleme.

   1) Un conţinut prea mare de nitraţi susceptibili să se transforme în nitriţi, fie înaintea ingerării, fie după aceea, la nivelul tubului digestiv, poate duce la methemoglobinemie (prezenţa excesivă de methemoglobină în celulele roşii care se caracterizează prin cianoza pielii şi mucoaselor, prin anxietate şi prin dificultăţi în respiraţie), afecţiune pe cale de extindere. 
   Analizele noastre precizează procente foarte variabile de nitraţi care se eşalonează de la 14 mg NO/kg la 1 200 mg NO/kg, după loturile de morcovi şi, în acelaşi lot, după morcovi, indiferent dacă este vorba de leguma cumpărată cu grămada sau în săculeţi de plastic. Nu s-au observat nitriţi decât de trei ori, în săculeţ, exceptând urmele; până la 40 mg NO/kg. Conţinuturile observate în oalele mici pregătite industrial pentru alimentaţia infantilă sunt categoric mai slabe şi nu au dat în vileag nitriţi.
   Din 22 de probe preparate, găsim doar de 4 ori mai puţin de 50 mg NO/kg, ceea ce înseamnă că doar 18% corespund normelor definite pentru conţinutul de nitraţi în apa de puţ. 

   Nitriţii apar când supa este păstrată în condiţii anormale de temperatură şi de durată; de aceea trebuie folosită chiar în ziua preparării!
   Prezenţa nitraţilor apare legată de îngrăşământul azotat, organic sau mineral, căruia ar trebui să-i definim mai bine condiţiile de folosire raţională. Fără îndoială, ar fi util să precizăm procentele admisibile de nitraţi în legume
   2) Studii noi au precizat acţiunea microflorei superficiale naturale; numărul germenilor aerobi mezofili într-o supă lăsată la temperatura ambiantă se ridică în 36 de ore de la 11 la 900 de milioane la gram. Într-o pungă din plastic, după mai multe zile, s-au remarcat 81,6 mg de nitriţi la kilogram. Practica aceasta favorizează circulaţia germenilor, printre care şi dezoxidanţi de nitraţi. O dată chiar, a fost depistată o tulpină foarte toxigenă. Un studiu al condiţiilor optime de ambalare a legumelor fermentabile trebuie făcut.

   3) Un al treilea aspect priveşte reziduurile de pesticide organo-clorate. O proporţie mare de morcovi (30% în analizele noastre) conţine reziduuri dozabile de lindană, aldrină şi dieldrină*. Dozele găsite sunt în genere slabe. Pesticidele acestea se concentrează mai ales în părţile periferice ale morcovului, o curăţare a morcovului elimină cea mai mare cantitate a lor, dar este vorba de insecticide de o puternică remanenţă şi cu toxicitate ridicată, pentru care igieniştii din toate ţările manifestă din ce în ce mai multe rezerve, ajungând chiar să ceară interdicţia lor totală.
   Oricum o reglementare mai strictă se impune. Se ştie că reglementarea franceză, contrar reglementărilor anumitor ţări, se mărgineşte să impună obligaţii la nivelul tratamentelor agricole. Se impune de urgenţă stabilirea unor procente maxime admisibile pentru fiecare pesticid în alimentele puse la dispoziţia consumatorilor, ceea ce, fireşte, presupune o perfecţionare a dispozitivului de control şi mai ales a laboratoarelor.**
   Toate aceatea nu trebuie să-l determine pe medicul practician să părăsească supa de morcovi, care face atâtea servicii, ci să pornească la noi cercetări mai adâncite. În realitate, este  vorba de o problemă de mediu în toate stadiile, de la cel rural până la distribuţie şi consum.


   * lindană, aldrină, şi dieldrină. Insecticide sau pesticide. Au fost interzise în Uniunea Europeană din 2007. Câteva din cele 10 000 (zece mii) de substanţe noi create de chimişti şi cercetători peste cele existente în Tabelul lui Mendeleev. Efectul lor nu e complet cunoscut, mai ales în timp.
   ** H Gounelle & col., ,,Problème hygieniques posès par la carotte, particulièrement dans l'alimentation du jeune enfant". Bull. Acad. Nle de Mèdicine, 1971, tome 155. 
   În Franţa încă de atunci s-au luat măsuri. Dar, cum se ştie, unii ocolesc cu dezinvoltură legea...
Oare ce şanse sunt într-o ţară marcată de corupţie şi clientelism politic?