Anghinare (carciofi)
cynara scolymus
Originară din Cartagina şi din ţinuturile mediteraneene, anghinarea a fost cultivată de către horticultorii Renaşterii italiene şi introdusă în Franţa cu prilejul războaielor din Italia.
În prezent leguma aceasta creşte în aproape toate regiunile Europei. Cele mai mari anghinarii provin din Bretania, ţinutul acesta producând circa 90 000 t pe an; există de asemenea, varietăţi zise din Laon, din Niort, din Provenţa.
- Principalii constituienţi cunoscuţi: 3 - 3,15% protide; 0,10 - 0,30 lipide; 11 - 15,5% zaharuri (reprezentate în mare parte de inulină, deci permisă diabeticilor); 82% apă; mangan; fosfor; fier; 300 U.I. de vitamina A; 120 gama de vitamina B₂; 10 mg de vitamina C la 100 g. (100 g anghinare dau 50 - 75 calorii).
Proprietăţi:
- Foarte digerabilă, mai ales consumată crudă.
- Energetic şi constructor
- Stimulent
- Aperitiv
- Tonic hepatic (colagog)
- Tonicardic
- Depurativ sanguin
- Antitoxic
- Diuretic (favorizează eliminarea ureei, a colesterolului excesiv şi a acidului uric).
- Împiedică secreţia lactată
Indicaţii:
- Astenie, surmenaj
- Creştere
- Congestie şi insuficienţă hepatică. Insuficienţă renală, oligurie, litiază.
- Reumatism, gută, artritism.
- Intoxicaţii
- Infecţii intestinale
Apa de la fierberea anghinariilor, foarte bogată în săruri minerale, se va folosi în ciorbe; nu se recomandă însă artriticilor, celor ce suferă de gută şi în unele afecţiuni urinare din cauza concentrării ei. De altminteri este un excelent drenor al ficatului şi al veziculei biliare, potrivit lucrărilor lui H. Leclerc, J. Brel, L. Tixier, M. Eck, Chabrol.
N. B.
- Anghinariile tinere, consumate crude, sunt indicate în diareele cronice.
- Rădăcina anghinariei este diuretică (decoct în vin alb) şi se recomandă contra reumatismelor, a gutei, a litiazei, a hidropiziei şi a icterului.
- Frunza de anghinare (dar nu bracteea care se consumă la mese), ale cărei extracte fac parte din numeroase preparate farmaceutice, posedă importante proprietăţi, mai ales din punct de vedere circulator şi sanguin, hepatic şi renal (cf. Phytotérapie).
- Ca majoritatea legumelor cultivate industrial, anghinarele sunt în general stropite cu toxice. Când plouă, aceste otrăvuri sunt spălate, dar în perioadele de uscăciune, s-au semnalat tulburări mai mult sau mai puţin importante la consumatori. Este deci indicată spălarea anghinarelor cu multă apă înainte de a le fierbe. În ,,Vie Naturelle", dr. G. Guierre dă următoarele informaţii extrase din Dictionnaire de polluants: ,,În legătură cu produsele chimice eventual autorizate pe culturile de anghinare: numeroase produse sunt agreate, în sol, pe răsaduri - fungicide, acaricide, insecticide diverse, fără să mai vorbim de produsele utilizate pentru conserve... Pentru a rezuma, vom spune doar că regăsim o serie de produse bine cunoscute ca toxice: Parathion, Lindane, Malathion, Nicotină... şi încă nu am deschis subiectul ierbicidelor, atât de comode, dar în stare, în anumite împrejurări (averse inoportune, de exemplu) să ucidă planta, s-o intoxice... şi, în plus, să intoxice şi omul..."
-//-
