Vitamina C
sau antiscorbutică sau acidul ascorbic
(hidrosolubilă)
Această vitamină este de o importanță capitală pentru organism.
Ea intervine în fenomenele de oxidoreducere, este antiinfecțioasă, tonifiantă, participă la distrugerea toxinelor, la folosirea fierului, la acțiunea suprarenalelor. Influențează deopotrivă funcționarea tiroidei și a corpului galben din ovar, menține rezistența capilarelor și posedă proprietăți desensibilizante.
Carența ei duce la scorbut, boala de odinioară a marinarilor, a exploratorilor, soldaților izolați, care se hrăneau exclusiv cu conserve. Afecțiunea se caracterizează prin ulcerații și prin hemoragii gingivale, dezgolirea dinților, fetiditatea respirației, căderea părului și uneori a unghiilor. Pielea ajunge să se usuce și este marcată, pe trunchi și pe membrele inferioare, de pete galbene, verzi și roșii. Genunchii se umflă, mușchii devin rigizi. Respirația este anevoioasă (supurații pulmonare, tuberculoză), dinții cad, oasele se demineralizează, dinții se cariază. Echimozele se întind și dau loc unor hemoragii uneori mortale. Corpul intră în cele din urmă în putrefacție. Vezi obligatoriu și Vitamina C₂ Aici
Această boală nu se mai manifestă în zilele noastre dar în marile centre întâlnim numeroase stări latente¹ datorate greșelilor în alimentație (insuficiența crudităților, abuzul de conserve), organismul uman fiind incapabil să păstreze în rezervă o cantitate importantă de vitamina C.
Vitamina aceasta există în toate vegetalele proaspete dar este cea mai sensibilă la fierbere; ea scade cu mai bine de 50 % în legumele fierte în apă; îmbătrânirea (pălirea, vestejirea) determină aceleași efecte.
Este absentă în leguminoase uscate (mazăre, bob, fasole, linte), migdale, nuci, alune, cereale. Apare totuși, inexplicabil încă, în semințele germinate, iar în Extremul Orient se consumă din belșug fasole, mazăre și soia încolțite. Încolțirea se obține înmuind semințele în apă timp de o oră apoi se scot și se țin două sau trei zile într-o farfurie acoperită cu un șervet umed.
Vitamina C este indicată în scorbut și formele lui incipiente: hemoragii gingivale, stomatite, afecțiuni osoase tulburări ale coagulării sanguine, în maladiile infecțioase de toate felurile, în stările de surmenaj fizic și intelectual, în convalescențe, sarcină, alăptare, în alergii, în intoxicații diverse și medicamentoase, în anumite dermatoze (psoriazis). Unii autori au semnalat că în doze mari provoacă o importantă scădere a colesterolului în exces.
Necesarul zilnic mg
Sugari 30
Copii 1 - 14 ani 30 - 90
Tineri 14 - 20 ani 100
Adulți peste 20 ani 75
În maladii infecțioase, oboseală fizică sau intelectuală, sarcină, alăptare, intervenții chirurgicale: 150 - 200 sau mai mult
Surse mg/100 g
Măceșe 400 - 1500
Coacăze de negre 100 - 400
Pătrunjel 200
Nap crud 139
Măcriș 124 !*
Varză verde crudă 120
Ardei iute crud 120
Tarhon 120
Mărar 100
Ardei 100
Lămâie proaspătă 65
Portocală proaspătă 60
Fragi proaspete 60
Portocală 50 - 100
Grepfruit 50 - 100
Creson 50 - 100
Lămâie 50
Castană 50
Spanac 40 - 80
Varză 30 - 100
Cartof 10
Vitamina C₂ sau vitamina P**
- hidrosolubilă -
Scorbutul, pe care unii îl atribuiau vitaminei C este, în realitate, consecința unei duble avitaminoze: C și P, ultima fiind un factor de rezistență capilară și de scădere a permeabilității vaselor. Carența ei determină hemoragiile scorbutului. Vitamina C sintetică nu este în stare, ea singură, să vindece scorbutul însoțit de hemoragii. Dar lămâia și diverse legume pot să-l vindece, grație vitaminei P pe care o conțin.
Vitamina P, sinergică a vitaminei C, este în prezent considerată ca un factor de economie al acestei vitamine. Iată de ce a fost botezată vitamina C₂.
Ea înglobează substanțe foarte diverse și numeroase (rutină, citrină, catechină ...) conținute în anumite vegetale: ardeiul iute, paprica, hrișca, afina și mai ales citricele (portocală, lămâie, grepfrut)
Ea este implicată în fenomenele hemoragice și în sindroame diverse de permeabilitate capilară: hemoragii ale scorbutului, hemoragii capilare (infecțiose, reumatismale, toxice, medicamentoase), hemoragii viscerale, edeme și scurgeri seroase (pleurezii, ascite ...), hemoragii retiniene, afecțiuni venoase, arterite ale membrelor inferioare.
În genere se prescrie asociată cu alte medicamente, în funcție de natura afecțiunii.
Nu s-a putut încă determina doza zilnică de vitamina C₂ indispensabilă.
¹ Adesea factorii exteriori (frigul, surmenajul, surescitarea etc.) dau în vileag precarența vitaminei C. În ciuda dozelor puternice de acid ascorbic administrate în mod preventiv apărătorilor Stalingradului, scorbutul a făcut ravagii. Aceasta pentru că exista atunci o importantă carență alimentară frustrând oamenii de un anumit număr de elemente sinergice indispensabile, vitamina C₂ în mod deosebit, fără care vitamina C nu poate avea o eficacitate durabilă și reală.
Vitamina C permite fixarea calciului și, în această calitate, trebuie asociată cu calciterapia. Este singurul fixator al calciului ale cărui proprietăți au fost demonstrate experimental și clinic. Putem așadar considera acidul ascorbic ca un factor chiar mai important în fixarea calciului osos decât vitamina D, căreia doar acțiunea de resorbție intestinală îi este bine demonstrată.
Dr. Cezar Amititeloaie recomandă în viroze (răceli) chiar până la 7 g fără riscuri majore în afară de apariția scaunelor moi, precizând că este cel mai bine tolerat medicament de către organism. La fel recomandă și Holford & Braly pentru alergiile ascunse (adică cu efect întârziat).
* Măcrișul în cantități mari poate provoca sughițuri persistente de ore întregi.
** Abundența acestei vitamine în natură a permis să se izoleze din ea peste 150 de molecule. De aceea în prezent se vorbește mai ales de ,,factorii vitaminici P" și nu doar de vitamina C₂ sau P.
