Magneziu

Magneziu [Mg] 

Se găsește în grâu, ovăz, orz, porumb, curmale, spanac, cartofi, sfeclă roșie, polen și în numeroase alte vegetale și fructe. Ape minerale magneziene (Vâlcele 243,2 mg/l).

Mg reprezintă 2,4% din masa terestră.

Necesarul organismului este de 250 - 300 mg pe zi.

Carența lui provoacă hiperiritabilitate musculară, spasmofilie, tulburări ,,simpatetice", accidente cardiovasculare și tromboze (care furnizează cei mai mulți clienți pentru coșciuge în țările dezvoltate), starea epileptică, starea confuzională, mai ales alcoolică. Simpla adăugare de magneziu poate să dea eficacitate unei terapeutici până atunci fără efect, situație frecventă în tratamentele chimice ale maladiilor psihice.

Este antitrombozic, prevenind flebitele postoperatorii și după naștere.

Prescripții: prevenirea îmbătrânirii țesuturilor, tremurături, astenii, tulburări digestive, afecțiuni respiratorii, neuroartritism, anumite alergii, afecțiuni hepato-biliare (constipație), anumite convulsii, epilepsie, gută, artroză, canceroza (clorura de magneziu este una din cele mai bune arme contra acestei afecțiuni aberante)

Este factor de creștere, tonic general, regenerator celular, echilibrant psihic al sistemului vago-simpatic, un drenor hepatic (sporește secreția biliară), un antiseptic, pe cale internă și externă. Sporește reacțiile de apărare ale organismului, luptă contra anafilaxiei, a îmbătrânirii, a cancerozei. Se opune trombozelor, este antiarterioscleros.

Reglementează echilibrul calcic, dar, după împrejurări, poate avea loc un conflict între aceste două metale.

Organismul uman produce (sintetizează) magneziu din sodiul din sânge și elimină mai mult magneziu decât primește.

   În ,,Politica preventivă a cancerului" prof. Delbet pare să fi demonstrat corect că sporirea numărului de canceroși este datorată, măcar în parte, unei scăderi a rației magneziene a omenirii. De altfel el vede aici două rațiuni principale:

  - Cernerea excesivă a făinilor, majoritatea magneziului din grâu rămâne în ,,sub-produsele" destinate animalelor (făini inferioare, remăcinări și tărâțe). Astfel, pâinea albă este, pentru Delbet, Breteau și numeroși autori, ,,una din cele mai de temut greșeli ale timpurilor moderne".

  - Rafinarea sării, care are ca scop să împiedice înmuierea ei în solnițe pe vreme umedă. Or, sărurile magneziene sunt responsabile de această dezagregare (sub acțiunea umezelii). Ca să obținem un produs comod, plăcut vederii, lesne de întrebuințat, îi răpim tocmai aceste principii de valoare*.

   În Italia, Carlo Marchi, după ce a constatat că anumite săruri extrase din mine sunt mai sărace în magneziu față de altele, relativ bogate, cunoscând regiunile în care sunt consumate diversele soiuri de sare, a demonstrat că frecvența cancerelor este invers proporțională conținutului în magneziu a sării de bucătărie.

În 1928, Robinet stabilise pentru Franța, două hărți: una geologică, alta cancerologică. Acolo unde magneziul se găsește din abundență în sol, cancerul este rar și invers. Aceeași experiență s-a făcut pentru Anglia și pentru Marele Ducat de Baden.

În Egipt și în Coasta de Fildeș, o alimentație bogată în magneziu era contemporană cu raritatea cazurilor de cancer (P. Delbet 1932). R. Dupont a făcut aceeași constatare în Ciad, în 1939; s-a observat că autohtonii din orașe ,,beneficiind" de hrană europenilor, au constatat că numărul cazurilor de cancer sporește. Acum se știe că nu doar carența de magneziu este singura responsabilă.

P. Delbet reamintește lucrările lui Watermann, ale lui Reding și ale lui Slosse după care cancerul se dezvoltă la pacienții al căror mediu este mai alcalin decât în stare normală: alcalinitatea favorizează dezvoltarea cancerelor experimentale provocate de gudroane. 

   Canceroșii au o urină mai alcalină decât persoanele sănătoase. Or, sărurile halogenate de magneziu acidifică urina la acești bolnavi, fapt care trebuie să dea în vileag o scădere a alcalozei sanguine.

   ,,A convinge că un element chimic banal joacă un rol important este o întreprindere anevoioasă, scria Delbet. Dacă ar fi vorba de un compus multimolecular, al cărui nume umple mai multe rânduri, ar fi mai lesne . . .  Ne închipuim totdeauna că un mare efect poate fi produs numai prin mijloace complicate".

Delbet a demonstrat că apa de fierbere ia aproape tot magneziul din varză și din măcriș, aproape 2/3 din cel din spanac de aceea recomandă ca legumele să fie gătite ,,înăbușit" sau să se folosească zeama în care au fiert.

   Printre maladiile civilizației se clasează cancerele și tulburările psihiatrice, în deosebi nevrozele. Or, magneziul este indicat atât în canceroze, cât și în bolile mintale, benigne sau grave. Trebuie oare  să raportăm constatările acestea la alimentația rafinată, prea adesea lipsită de magneziu?

   Există numeroase produse magneziene: granioni de magneziu, Delbiase, Bio-mag, clorură de magneziu, MagneVie . . .

* Măcinarea fină a sării duce la evaporarea parțială a sodiului din care corpul ar putea obține magneziu.