marți, 13 decembrie 2022

Leuconevraxită

 Leuconevraxită

   Diagnostic primit pe fondul unei evoluții particulare a ceea ce este cunoscut îndeobște ca scleroză multiplă (SM), scleroză în plăci, mielită. Descrierile sclerozei multiple sau sclerozei în plăci însă acoperă mai mult decât satisfăcător toate fazele de leuconevraxită. 
   Deși se afirmă că tratamentele alternative nu s-au dovedit eficiente, există cel puțin un caz documentat și prezentat într-un film documentar în care o pacientă s-a vindecat complet și chiar mai mult de atât, a putut apoi urca pe Kilimandjaro, deși nu practicase anterior alpinismul.
   Metoda constă în primul rând într-o dietă strictă în care se elimină complet din alimentație și din practici, următoarele:
  • Alcoolul
  • Apa din rețea cu clor și metale grele
  • Cafeaua, cacao, ciocolata 
  • Ceaiul negru sau de mentă
  • Cremele și fardurile
  • Grăsimile
  • Grâul (făină, pâine, paste)
  • Lactatele
  • Porumbul, inclusiv budinca
  • Prăjelile
  • Sprayurile deodorante
  • Sucurile acidulate dulci
  • Tutunul
  • Zahărul rafinat
  • Alimentele albe: fasole, orez, albuș, ciuperci 
  • Alte alimente sau băuturi alergene.
Prin alergen se înțelege orice aliment, medicament sau substanță care produce alergii, imediate sau întârziate (numite și ascunse). Apa din rețea este trecută prin uzina de apă și are structura moleculară modificată prin frecare și efecte de electrostatică. Clorul și metalele grele nu se elimină prin fierbere ci se concentrează. 
   Pâinea să fie de secară, sau împreună cu pastele făinoase se pot înlocui cu hrișcă, linte, năut, soia. Unde este posibil se consumă mâncarea fără pâine. 
   Se vor citi cu atenție etichetele alimentelor pentru a evita orice formă de conținut din cele amintite. Precizarea de genul ,,poate conține urme de..." este o formă de a înșela cumpărătorii. Fiți convinși că nu e vorba doar de urme. Iar în alergii chiar și urmele produc reacții. O altă formă de eschivare este formularea ,,a fost produs pe o linie de procesare a..." și urmează numele unui alergen. 
   Singura formă sigură este precizarea ,,Nu conține..." (lactate, alcool etc.) pentru care producătorul poate răspunde chiar penal în caz de fals.
   Unii producători evită numele direct al alergenului înlocuindu-l cu variante mai puțin cunoscute: lactoză, cazeină, albumină, praf de zer, zară - pentru lactate, sau cofeină, unt de cacao, sirop de ciocolată, taurină etc., pentru cafea.
   Faptul că eliminarea lor din dietă duce la vindecare, acreditează ideea că cel puțin unele din ele sunt de fapt cauza bolii, fie direct provocând-o, fie indirect adică agravând-o. Pentru prima premiză se impune concluzia că dieta are și efecte preventive, prin evitarea apariției bolii sau, cel puțin, prin amânarea apariției și/sau reducerea gravității ei. Nefiind toxică sau dăunătoare în vreun fel, dieta este o recomandare de primă necesitate înainte de apariția simptomelor. 

Pe lângă evitarea celor din lista de mai sus, e nevoie și de introducerea unor alimente sau practici benefice:
  • Hidratare corectă cu apă de izvor verificat (potabilă)
  • Mișcare zilnică de minim 30 minute
  • Expunere la soare zilnic minim 10 minute pentru cei cu pielea albă și 20 sau 30 de minute pentru cei cu ten închis
  • Băi și dușuri alternante rece-cald
  • Aerisirea frecventă a camerei, mai ales seara înainte de culcare.
  • Alimente verzi, proaspete, cât mai des: salată verde, spanac, urzici, pătrunjel, mărar, leuștean, ceapă și usturoi verde, praz, fasole verde, mazăre verde, castraveți cu coajă, frunze de ridichi în ciorbă, varză cât mai verde sau varză de Bruxelles, etc., cu care se vor înlocui cele albe cât se poate de des. Verdețurile se adaugă în ciorbe și supe DUPĂ oprirea focului, sau se pun direct crude dar bine spălate  pe unele alimente: omlete, sufleuri, carne fiartă, maioneză, sosuri
  • Cât mai multe legume, fructe și cereale din cele permise, mai ales salată de sfeclă roșie 
  • Carnea să fie consumată  mai rar, de preferat pește proaspăt sau pasăre, gătită prin fierbere sau la grătar, cu garnituri de legume și verdețuri.
  • Semințe diverse neprăjite, mai ales de dovleac, nuci, alune de pădure, jir
  • Murături la sare: varză verde, gogonele, morcovi, gogoșari, castraveți, cu evitarea oțeturilor.
  • Evitarea monotoniei în meniurile zilnice. Mesele nu trebuie să fie prea consistente ci cât mai variate. Alimentele consumate permanent, pe perioade lungi, duc la dezechilibre. Ce-i prea mult nu-i sănătos, se știe, dar ,,prea mult" înseamnă și zilnic. Chiar dacă e vorba de o cafeluță sau chiar de pâinea cea de toate zilele! Trebuie făcută o pauză la fiecare din ele. Ideal de minim 3 săptămâni.
  • Folosirea preventivă sau și în infecțiile ușoare de PROPOLIS, care nu crează disbacterioză, este și anestezic, cicatrizant, reconstitutiv etc.
   Apa de izvor nu trebuie ținută în vase de plastic ci de sticlă sau emailate. Plasticul elimină în apă BPA (bisphenol A) care este cancerigen, și microplastic care produce dereglări hormonale. Trebuie adusă mai puțină și mai des ca să fie cât mai proaspătă. 
   Când vorbim de sănătate  vorbim implicit de imunitate. Ea trebuie protejată și fortificată. Concret e vorba de microbiom, un mix complex de bacterii benefice din intestin, dar și o serie de bariere care nu permit pătrunderea celor dăunătoare în zone vitale (sânge, creier, măduvă, organe vitale). Aceste bariere (mucoase și mucusuri) sunt constituite tot dintr-o serie de acizi, grăsimi și vitamine, și trebuie permanent întreținute prin aport regulat de alimente vii care să le conțină. Vitamina A de exemplu, impermeabilizează mucoasa intestinală și nu permite trecerea în sânge a unor proteine insuficient, sau incomplet digerate care ar crea reacții alergice și inflamații. Microbiomul cel mai sănătos a fost găsit la tribul masai  din Africa. Aceștia au în dietă o varietate bogată de fructe de pădure, ciuperci, semințe, frunze, ierburi, rășini etc. Pe de altă parte trebuie evitată distrugerea microbiomului prin alimente moarte (prea fierte sau prăjite la temperaturi mari), prin abuz de antibiotice etc. Chiar și un ceai de mușețel luat continuu timp îndelungat este dăunător, fiind bacteriostatic (împiedică înmulțirea bacteriilor). Ceaiul anticolici pentru sugari conține și mușețel!

Mai multe detalii despre simptomele sclerozei multiple, tratamente medicale, și efecte adverse vedeți aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu