Cartoful aliment şi medicament

   Cartoful aliment şi medicament

                            după dr. Jean Valnet

   Cartoful (Solonum tuberosum), o legumă foarte valoroasă, a cărui importanţă de multă vreme nimeni n-o mai ignoră, a fost descoperită în Peru, de către spanioli, cam pe la 1530 şi introdusă, puţin după aceea, în Spania şi Italia. Dovezi recente certifică existența în culturi din Peru și nordul Boliviei încă de acum 7 000 - 10 000 de ani. În Franţa, planta nu era apreciată decât pentru calităţile ei ornamentale; în secolul al XVIII-lea, Parmentier* s-a străduit s-o introducă în alimentaţie. Şi nu fără greutăţi: primii cartofi aveau un gust acru. El a perfecţionat metodele de semănat şi a înmulţit speciile, ceea ce, în cele din urmă, i-a permis să obţină varietăţi cunoscute în zilele noastre. Totuşi, populaţia rămânea neîncrezătoare. Pentru a trezi interesul, susţinut în mod chibzuit de regele Ludovic al XVI-lea, Parmentier a recurs la numeroase subterfugii. El a cerut să se planteze terenuri cu cartofi la periferia Parisului (astăzi cartierele La Porte Maillot şi Grenelle) şi ,,a pus să fie păzite în mod ostentativ ziua, ca să provoace populaţia să le fure noaptea"

   Părţi folosite: tuberculul şi amidonul (făina), extracte.
   Principalii constituenţi cunoscuţi: apă 74,68%; hidraţi de carbon 22%, protide 1,88%, lipide 0,14%; săruri minerale 1,06%. Cenuşile conţin mai ales săruri de potasiu: 1 kg de cartofi furnizează organismului circa 5 g de potasiu. Sărurile minerale ale tuberculului variază evident în funcţie de calitatea solului (sodiu, calciu, magneziu, oligoelemente: fosfor, fier, mangan, cupru, sulf). Din punct de vedere al vitaminelor - C şi K în cantitate redusă. În schimb este bogat în vitamine din complexul B, B₁ (0,1 mg la 100 g), B₆ (0,2 - 0,3 mg), acid pantotenic (0,3 - 0,63 mg), acid folic (0,1 mg) în concentraţie comparabilă cu cea din drojdia alimentară. Cartoful conţine de asemenea o oxidază cu acţiune favorabilă asupra mucoasei gastrice**. Sub coaja lui se găseşte solanina (0,04 mg la kg), produs toxic, fără efect în condiţii obişnuite. Solanina există, de asemenea, în germenii şi în părţile verzi ale legumei. Ea ar avea efecte antispasmodice analoage atropinei (alcaloid al beladonei).

   Proprietăţi:
   Sănătos, hrănitor, foarte uşor digerabil (mai ales în cuptor ,,copt în coaja lui")
   Aliment energetic şi plastic (moale) permis diabeticilor, obezilor şi tuturor celor predispuşi la îngrăşare.
   Aliment de balast, care înlesneşte funţiile intestinale.
   Antiulceros
   Cicatrizant
Fecula este un topic emolient
Extractul (sucul crud):
   Diuretic, emolient, calmant şi cicatrizant al mucoaselor digestive, antispasmodic.

   Indicaţii:
   Ca legumă:

• Întreţinător general al sănătăţii
• Artritism
• Hipopotasemie!
• Obezitate (prin potasiul lui)
• Diabet (înlocuitor al pâinii: copt în cuptor sau înăbuşit)

   Extract crud:

• Gastrite, ulcere gastrice şi duodenale
• Dispepsii
• Hepatism şi litiază biliară
• Constipaţie, hemoroizi
• Glicozurie şi diabet florid
• Scorbut

   Feculă*** (uz extern):

• Flegmoane
• Erizipel (brâncă)
• Arsuri
• Plăgi atone, ulcere ale gambei
• Erupţii, crăpături

   Mod de folosire:

   Uz intern:

• Tinctură curată: 20 de picături în puţină apă, de trei ori pe zi, înainte, în timpul mesei sau după mese (doza poate fi ridicată la 40 de picături, timp de câteva zile, dacă efectele sunt insuficiente). 
• Suc de cartof crud: o jumătate de pahar, de patru ori pe zi, timp de o lună (ulcere gastroduodenale, diabet). Putem să-i adăugăm miere, suc de morcovi sau de lămâie. O jumătate de pahar o dată sau de două ori pe zi, pentru celelalte afecţiuni.
• Salată de cartofi amestecaţi cu 60 g ulei de nucă se mănâncă seara timp de trei zile contra paraziţilor intestinali. Fără nimic altceva.

   Uz extern

• Feculă, în cataplasme, fie pastă, fie în doză de 100 g la litrul de apă.
• Cataplasme de cartofi cruzi, raşi (arsuri, degerături, crăpături, plăgi atone, ulcere, edeme ale pleoapelor). Putem să-i adăugăm ulei de măsline.

   N. B.

1. Sub influeţa administrării zilnice de 1 - 1,5 kg de cartofi, la diabetici s-a notat atenuarea simptomelor morbide (glicozurie, poliurie, polidipsie) şi o ameliorare a stării generale (Mossé). Acţiunea aceasta s-ar datora compoziţiei lui: potasiu, magneziu, acizi - citric şi malic, care atrag o alcaloză.
2. Nişte cobai hrăniţi cu apă şi ozăz au putut fi feriţi de scorbut prin administrarea zilnică a 15 g de cartof crud.
3. După modul de preparare culinară, cartofii vor avea o compoziţie diferită. Astfel:

                                  Fierţi         Prăjiţi

   Apă ..........................  75          43,27

   Protide .....................   2,58       3,99

   Lipide   .....................    0,10      6,38

   Hidraţi de carbon ... 22,26    44,65

   Săruri minerale ......... 1,07       1,73

   Valoare calorică ....... 99        336

  

   Rezultă că sunt mai greu de digerat cartofii prăjiţi.

   Copţi în cuptor, cartofii sunt mai digestibili, căci îşi păstrează cel mai bine proprietăţile şi chiar aroma.

      4. La masa de seară, 100 - 200 g de brânză albă şi câţiva cartofi la cuptor, mîncaţi cu coaja lor, reprezinătă un regim de sănătate adoptat de aproape toţi ţăranii. Aceasta este recomandată celor graşi sau celor celulitici. Cartoful, reamintim, nu îngraşă.

      5. Reţeta plăcintei cu cartofi: fierbem 1 kg de cartofi în aburi. Îi curăţăm de pieliţă, îi strivim, adăugăm puţină sare şi îi frământăm cu 2 linguri de făină. Facem o plăcintă pe o hârtie presărată cu făină şi o ţinem la cuptor timp de o oră. O presărăm cu zahăr.

      6. Cartofii fierţi nu trebuie păstraţi mai mult de 24 de ore

   Utilizări casnice:

1. Clei din cartofi: fierbem 4 sau 5 cartofi timp de 30 min. într-un litru de apă. Adăugăm 3 - 4 prafuri de alaun (piatră acră), ca să asigurăm păstrarea.
2. Ca să curăţăm un vas de un strat de calcar, fierbem îndelung în el coji de cartofi.
3. Ca să curăţăm geamurile şi oglinzile, le frecăm cu o felie rotundă de cartof. Le clătim cu apă şi devin strălucitoare.
4. Ca să ştergem urmele de degete de pe uşi, le frecăm cu o felie de cartof. Apoi ştergem bine.
5. Apa de la fiertul cartofilor fără coajă curăţă perfect argintăria.
6. Pentru înviorarea culorilor unui covor: îl aspirăm bine; apoi radem doi cartofi, îi acoperim cu apă caldă şi lăsăm la infuzat 2 ore. Strecurăm şi frecăm cu grijă covorul.

   Ulcere gastrice şi duodenale, gastrite.

   În ce mă priveşte, de multă vreme tratamentul acestor afecţiuni ţine de sucul de cartof, varză sau rădăcină de reglisă (lemn dulce). Iată fişa pe care am publicat-o în 1974. În urma ei am primit maldăre de scrisori care îmi confirmau eficacitatea acestor cure. Le-am înregistrat cu interes şi plăcere, mai ales că nu am nicio conrtibuţie personală.

   Tip al maladiei psihosomatice: (medicina psihosomatică este studiul perturbărilor psihice de ordin afectiv şi al tulburărilor organice care decurg din ele). 

   Este vorba de o pierdere de substanţă a mucoasei gastrice întâlnită cel mai frecvent la persoanele între 30 şi 50 de ani, declanşată în genere de stări emoţionale sau de anumite medicamente: aspirină, corticoizi, fenilbutazonă, anticoagulante ...

Schimbările anotimpurilor aduc cu ele o înrăutăţire.

    Simptome:

   Crampe, dureri mai mult sau mai puţin vii în epigastru (golul stomacului) sau senzaţii de foame calmată prin ingerarea de alimente sau de produse alcaline (ex. bicarbonat de sodiu)

   - Datorate unui exces de acid clorhidric în stomac

   - Pot fi însoţite de hematemeză (hemoragie digestivă)

   - Evoluţie în puseuri, de la 15 zile la 6 săptămâni, cu acalmii de mai multe săptămâni sau luni.

   - Ulcerul poate să se instaleze la partea inferioară a esofagului şi în prima parte a duodenului (prima parte a intestinului subţire, lângă stomac) şi vom avea de-a face cu ulcer duodenal. De aceea în medicină ulcerul stomacului se studiază sub numele de ulcer gastroduodenal, cele două varietăţi beneficiind de acelaşi tratament.

   Ulcerul stomacului poate să se transforme în ulcer calos (cu fibroză retractilă) sau în cancer (ulcero-cancer).

   Gastrita (inflamaţie acută sau cronică a mucoasei gastrice), foarte frecventă, beneficiază de aceleaşi îngrijiri.

   Tratamente

   Ca în multe afecţiuni, tratamentele sunt numeroase.
   A) Tratamente clasice (medicamentoase)
   - Pansamente gastrice pe bază de bismut, de alumină, de silicaţi de magneziu, de carbonat de calciu, de argilă
   - Antispasmodice pe bază de beladonă sau de atropină (unul din alcaloizii săi), de bromură, preparatele comportând, după caz, valeriană, pasiflora, lotier (dungăţea), sulfină, măceş ...
   - Injecţii intramusculare de diverse produse: preparate feroase, pe bază de histidină (un acid aminat), de proteine, de gamaglobuline . . .
   Tratamentele acestea durează, în general, trei săptămâni până la o lună, şi se reiau, după anumiţi autori, timp de mai multe luni, până la trei ani.
   Regim: mult mai relaxat faţă de anii '70. Suprimarea alcoolului, a tutunului, a mirodeniilor, a acizilor (vin alb), a medicamentelor.
   În rest alimentaţie normală, evitând totuşi legumele prea bogate în celuloză iritantă.

   N. B.

1. Uneori este necesar să menţinem bolnavul la pat timp de 8 - 10 zile.
2. Vindecarea este atestată de starea şi de dorinţele bolnavului şi, bineînţeles, prin control radiologic.
3. Numeroase cazuri de vindecare au fost obţinute numai prin pansamente gastrice şi prin calmante.
4. Ulcerul gastrointestinal poate, de altfel , să se vindece în mod spontan
5. În caz de eşec vădit: intervenţie chirurgicală obligatorie.

   B) Alte tratamente (adevăratul scop al acestui paragraf):

   Tratamentele acestea insuficient cunoscute au arătat ce pot da de multă vreme şi, în marea majoritate a cazurilor, au permis vindecarea definitivă a ulcerului sau gastritei. Statisticile noastre se mândresc cu numeroase rezultate, care se confirmă de mai bine de 15 ani [în anul 1975]

   1) Local

   Pansamente cu argilă: o jumătate linguriţă de cafea cu argilă într-o jumătate de pahar de apă, cu jumătate de oră înaintea celor trei mese
   Sau pachete cu:
   Carbonat de bismut . . . . . . . .  10 g
   Caolin . . . . . . . . . . . . . . . . . . .   5 g
   Un pachet într-o jumătate de pahar cu apă înaintea celor trei mese.
   - Între mese, în caz de dureri sau de regurgitaţii acide:
   Carbonat de calciu   . . . . . . .    60 g
   Magnezie calcinată  . . . . . . . .  25 g
   Caolin  . . . . . . . . . . . . . . . . . .     60 g
   Bicarbonat de sodiu . . . . . . . .  10 g
   Carbonat de bismut  . . . . . . .    25 g
   Lactoză  . . . . . . . . . . . . . . . . .    25 g
   O linguriţă de cafea în 3/4 de pahar de apă.
   2) Tratament de fond
   Tratamentul: trei săptămâni până la o lună; reînnoit, dacă e nevoie (în 48 de ore, în genere, ameliorarea este evidentă):
   - Suc de varză proaspăt extras: 3/4 pahar cu câteva minute înaintea celor trei mese;
   - Suc de cartof crud proaspăt extras: o jumătate pahar cu câteva minute înaintea celor trei mese (greşit, sau nu, mă voi feri încă multă vreme de anumite produse industriale proslăvite în Elveţia, în Germania (federală), în Franţa şi pe alte meleaguri. Fiecare gospodărie ar trebui să aibă, în bucătăria ei, un storcător de fructe şi legume)
   Sucurile acestea nu sunt plăcute la gust; putem însă să le adăugăm  cu folos suc de morcovi, miere sau o linguriţă de suc de lămâie (trebuie ştiut că una sau două linguriţe de suc de lămâie în apă sunt suficiente ca să oprească numeroasele ,,acrimi" ale stomacului)
   - Decoctul de rădăcină de reglisă (lemn dulce): 50 g la un litru de apă; se fierbe 10 minute, apoi se lasă la macerat 12 ore. Câte un pahar de trei ori pe zi.
   - Pudră de rădăcină de reglisă: o linguriţă cu reglisă rasă, în jumătate de pahar de apă, luată cu câteva minute înaintea celor trei mese.
   - În plus, un calmant vegetal, pe bază de valeriană, de pasifloră, de dungăţea, de sulfină (gen: Antinerveux Lesourd), dimineaţa şi seara. Vezi mai multe pe Ghid rapid de fitoterapie.

   Concluzie:
   Ulcerul gastrointestinal şi gastrita sînt sindroame frecvente în civilizaţiile noastre, dar se tratează foarte bine prin mijloace relativ simple, rămânând să luăm anumite măsuri de precauţie şi o atitudine psihică adecvată.
   Pentru a încheia: să nu uităm niciodată să ne verificăm coloana vertebrală, căci microdeplasările anumitor vertebre dorsale pot provoca sau întreţine un ulcer.

   Lectură suplimentară
   Parmentier. Aventura cartofului în Europa şi Franţa

   Originar din Chiloé, ahipelag al Pacificului, la sud de Chile, ,,patata" incaşilor a fost importată în Spania şi în ţările din sudul Europei către 1540. Patruzeci de ani mai târziu, amiralul englez Raleigh o introduce în Insulele Britanice şi în Ţările de Jos. În vremea aceea cartoful trecea drept toxic pentru om, riscând să-i dea lepra, şi nu servea decât la hrănirea vitelor.
   Un farmacist al armatelor franceze, prizonier în Germania, îl descoperă la fiecare masă în gamela lui. Întors în Franţa, în 1763 ,,spiţerul Armatelor", Antoine-Augustin Parmentier (1737 - 1813), se încumetă să facă totul ca leguma aceasta să fie adoptată în Franţa, încercând să găsească un leac foametei ...   Dar, se declanşează o violentă opoziţie şi, în anumite provincii se interzice cultivarea ,,plantei dăunătoare". Parmentier a izbutit, totuşi să-i convingă pe Franklin, pe Lavoisier şi pe regele Ludovic al XVI-lea care a decis să poarte o floare de cartof la butonieră. În 1771, Academia de Medicină din Paris conchide că tuberculul e nedăunător şi recomandă folosirea. 
   A. Parmentier a fost şi agronom şi unul dintre primii specialişti în nutriţie dietetică şi igienă alimentară. Numeroasele lui lucrări o dovedesc. Îndeosebi studiile despre fermentaţia pâinii, despre făini şi măcinare duc la noţiunea pâinii complete. Au rămas celebre analizele făcute de el laptelui, cercetările despre folosirea frigului pentru conservarea cărnii şi asupra valorii nutritive a feculei ( amidonul făinii de cartof), lucrările despre extragerea zahărului pornind de la strugure (din cauza blocadei lipsea în Franţa zahărul din trestie) etc.
   În timpul Revoluţiei, uitând că au scăpat de foamete datorită cartofului ,,bunii francezi" îşi reamintesc că Ludovic al XVI-lea l-a sprijinit pe Parmentier în eforturile lui şi-l declară în consecinţă, duşman al poporului. Parmentier ajunge în faţa unui tribunal de epurare care-l expulzează din Paris. Ulterior Convenţia îl recheamă, îi decernează ,,Coroana Civică" şi îl numeşte Farmacist Inspector. În 1796 Parmentier intră la Institut.
   Cel care, rând pe rând, este numit grădinar, ,,inventator" al cartofului sau agronom, moare în 1813 ca Inspector general al Serviciului Sănătăţii Armatei, membru al Academiei de Ştiinţe al Franţei şi baron al Iperiului Francez. Se odihneşte în cimitirul Père Lachaise, alături de La Fontaine.

   * Parmentier (1737 - 1813), farmacist militar fracez. Şi-a încheiat cariera în calitate de farmacist-general, membru al multor societăţi savante, copleşit de onoruri. Vezi lectura suplimentară.

   ** Citrocromoxidază.
   *** Amidon extras din tubercul