Cancerul

    Cancerul este o tumoră, cu o evoluţie malignă, care netratată la timp, se dezvoltă progresiv, producând moartea bolnavilor. Tumora creşte prin înmulţirea anarhică a celulelor, invadând ţesuturile învecinate, vasele sanguine şi limfatice, teaca nervilor. Metastazarea constă în apariţia, la distanţă de tumora primitivă, a unei alte tumori fiice, asemănătoare cu prima. Căile de propagare pot fi: limfatice, sanguine sau prin teaca nervilor. În evoluţia unui cancer se descriu trei etape:

    a) faza locală, în care nodulul neoplazic invadează şi distruge ţesuturile din imediata vecinătate;

    b) faza de extensie regională, care se realizează pe cale limfatică, determinând invadarea ganglionilor limfatici din apropiere;

    c) faza de generalizare, când celulele neoplazice depăşesc ganglionii limfatici regionali şi ajung la distanţă mare de tumoră, producând metastaze.

    Mecanismul formării cancerului nu este cunoscut în totalitate dar recent s-a descoperit o cauză virală în cancerul de col uterin pentru care s-au dezvoltat vaccinuri.

    În privinţa apariţiei lui sunt mai multe ipoteze. Uneori, apare pe o leziune preexistentă ,,precanceroasă". Orice focar de iritaţie cronică, distrofic sau orice tumoră benignă poate fi socotită ca o stare precanceroasă. Se discută ca factori favorizanţi:

    a) factorii ereditari genetici;

    b) factorii de mediu;

    c) factorii infecţioşi, dintre care se incriminează mai  cu seamă anumiţi viruşi oncogeni.

Sunt și voci care spun că nu moștenim boala propriuzis ci obiceiurile alimentare și de viață.

    Se indică: tratament profilactic, dietetic, ceaiuri, sucuri, apiterapie, Reiki.

    Profilactic: combaterea tabagismului, alcoolismului, cafeinismului, abuzul de medicamente, alimentaţia dezechilibrată, lipsa de vitamine, mâncărurile prea condimentate sau prea piperate, trebuie acordată atenţie semnelor de boală (o rană care nu se vindecă, hemoragie sau scurgere neobişnuită, întărirea sau umflarea unei mici zone la nivelul sânului sau în orice parte a corpului; greutate în ingerare sau înghiţire; modificarea evidentă a unui neg sau a unei pete, tuse sau răguşeală persistentă, modificări ale comportării obişnuite a intestinului, stomacului, vezicii urinare, lipsa de poftă de mîncare cu stare de slăbiciune).

    Alimentaţia rămâne metoda profilactică de mare importanţă. Se spune că peste 80% din problemele noastre de sănătate sunt cauzate de ceea ce băgăm în gură. Efectul de protecţie cel mai bun îl au vitaminele:  A, C, E, complexul B. Asigurarea organismului cu o raţie echilibrată de aminoacizi esenţiali. Alimentele să fie bogate în fibre, deci cu un conţinut bogat în celuloză. Să fie reduse grăsimile animale. Zaharurile rafinate să fie înlocuite cu miere de albine, fructoză, şi glucoză.

    Surse bogate în vitamine:

    Vitamina A. Fructe: caise, prune închise la culoare, piersici, struguri închişi la culoare, afine, coacăze negre, agrişe, măceşe. Dintre legume fac parte: spanacul, salata verde, varza (albă), ardeiul verde, mazărea verde, tomatele, morcovul, dovleacul, ceapa verde, frunzele de sfeclă.

    În produsele animale se găseşte foarte mult în: untura de peşte, untul galben, frişcă, lapte, gălbenuş de ou şi scrumbia de Dunăre (ţâri).

    Vitamina B complex. Drojdia de bere conţine cea mai mare cantitate, apoi tărâţele, făina neagră măcinată grosolan (integrală), embrionii (germenii) de grâu, orz, secară; legumele uscate (fasole, mazăre, bob, linte), nuci, ciuperci, fructele şi zarzavaturile proaspete.

    În regnul animal se găsesc în ficat, rinichi şi carnea slabă de porc.

    Vitamina C. Fructe: măceşe, cătină albă, coacăze negre, fragi, lămâi, portocale, mandarine, mere.

    Legumele bogate în această vitamină sunt: varza, cartofii, tomatele, salata verde, ceapa verde, spanacul, mazărea verde.

    Vitamina E. Sursa cea mai bogată se găseşte în  germenii de grâu şi în măceşe, în zarzavaturile proaspete (spanac, salată verde), în uleiurile vegetale, în lapte, unt, gălbenuş de ou, carne.

    Sucuri. Să se consume sucuri din varză crudă, morcovi, cartofi, tomate, salată verde. La sucuri să se adauge 25 - 30 g drojdie de bere. Să se consume trei pahare a 100 ml, pe zi, înainte de mese. Să se consume mai ales sucul şi salata crudă de sfeclă roşie şi sucul de orz verde.

    Sucul de sfeclă: după spălare şi curăţire se dă pe răzătoare şi apoi se trece prin maşina de tocat. Se consumă sucul aşa cum a ieşit de la stors, câte un pahar de 100 ml, de trei ori pe zi. Salata se consumă din sfeclă roşie dată pe răzătoare pe găurile mari. Pentru a fi mai gustoasă se poate aromatiza cu infuzie de frunze de ţelină şi ulei vegetal. Se amestecă bine şi se consumă, cîte 200 g, de două ori pe zi. Cura se face timp de 6 luni.

    Sucul de orz verde: orzul verde de 15 - 20 cm înălţime, se spală bine şi îmbibat cu apă se dă la mixer şi apoi la centrifugă. De două ori se face această operaţie. Sucul obţinut se ţine în frigider. Se ia diluat cu apă sau suc de mere, de trei ori pe zi, cîte un pahar, în înghiţituri rare. Cura durează şase luni.

    Drojdia de bere. Să se cosume zilnic cîte 30 - 50 g.

    Miere de albine. Să se înlocuiască zahărul alb cu miere care conţine glucoză, fructoză, albumine, substanţe azotoase, acizi organici, substanţe minerale, vitamine. Mierea este un aliment şi un medicament.

    Năsturel sau creson [Nasturtium officinale R. Br.]. Se consumă ca atare, ca salată sau suc proaspăt, câte 60 - 150 g pe zi, îndoit cu apă rece. 

    Ceaiuri

    Tătăneasă [Symphytum officinale L.]. Are acţiune anti-mitotică, datorită alantoinei. Se foloseşte sub formă de decoct, o linguriţă la 250 ml apă rece. Se fierbe 20 - 30 minute; se beau 4 căni pe zi. 

    Tinctură din rădăcină, 10 - 20%, în alcool, din care se iau 10 - 20 picături, de trei ori pe zi, înainte de mese.

    Alifie de tătăneasă, 20 - 30%. Se ung rănile de pe sâni şi piele.

    Comprese cu decoct, din 4 - 5 linguri de rădăcină la 250 ml apă. Se pun pe rănile respective.

    Cataplasme. Se fărâmiţează rădăcinile şi se amestecă cu apă caldă, până se formează o pastă (terci). Se pune pasta pe un tifon şi se aplică pe rana respectivă (în cancerul pielii şi al sânului).

    Rostopască [Chelidonium majus L.]. Are acţiune anti-mitotică. Mai are şi acţiune colagogă, coleretică, efecte remarcabile antibiotice. Se foloseşte planta crudă sau uscată, mai ales în cancerul de ficat. Se ia o lingură la trei ore (doza pentru o zi), dintr-o infuzie cu o jumătate de linguriţă plantă (0,5 - 1,0%) la 200 ml apă clocotită.

    Se mai poate folosi ca tinctură şi pulbere simplă şi ca alifie, în cancerul de sân şi de piele. Se amestecă 30 g pulbere de rostopască, 15 g lanolină, 15 g vaselină, la care se adaugă 10 picături de acid fenic. Se unge rana şi pansamentul se ţine aplicat trei zile. Se continuă până la vindecare.

    Cimişir [Buxus sempervirens L.]. Cercetări relativ recente au arătat că alcaloidul buxerina G are o puternică acţiune inhibitoare în dezvoltarea culturilor de celule canceroase.

    Decoct 10%, (o parte plantă la 10 părţi apă). Nu se îndulceşte cu zahăr. Dacă nu se poate suporta ca atare, se îndulceşte cu miere.

    Captalan [Petasites hybridus L.]. Decoct din rizom cu o linguriţă de plantă care se fierbe cu 250 ml apă. Se beau 2 - 3 căni pe zi, îndulcite cu miere de albine.

    Vâsc de măr, brad [Viscum album L.]. Se foloseşte ca macerat, cu două linguriţe de plantă la 200 ml apă rece (la temperarura camerei). Se lasă opt ore la macerat şi se foloseşte în două reprize, din care un ceai se bea seara, la culcare.

    Plopul negru [Populus nigra L.]. Se folosesc mugurii sub formă de infuzie, tinctură, băi, ulei şi alifie. Secreţia rezinoasă a mugurilor de plop negru este sursa vegetală de propolis.

Are aceeaşi compoziţie chimică şi aceleaşi proprietăţi ca şi propolisul produs de albine. Se beau 2 - 3 căni pe zi dintr-o infuzie  cu o linguriţă de muguri la 250 ml apă clocotită.

    Comprese din infuzie cu 2 - 3 linguriţe la o cană ce se aplică pe răni (în cancerul mamar şi al pielii).

    Alifie 20% din muguri, care se aplică pe rănile respective.

    Apiterapie

    Păstura - produs apicol ce se găseşte în fagurii de culoare închisă. Se folosesc câte 4 - 5 îmbucături pe zi.

    Propolisul - produs apicol - câte o jumătate de linguriţă (5 g pe zi), care se suge. Se foloseşte timp îndelungat.

    Reiki

    Indiferent de genul şi localizarea cancerului, este necesar tratamentul complet Reiki, zilnic şi consecutiv. În cazul când pacientul urmează în paralel şi un tratament chimioterapic sau iradieri, tratamentul Reiki va avea în mod implicit şi rolul de a uşura durerile şi celelalte efecte secundare ce vor apărea în asemenea procese. Se va insista mai mult timp asupra poziţiilor 2 şi 3 pentru cap, asupra poziţiei 3 pentru corp-spate, precum şi asupra zonelor cu afecţiuni canceroase.

    În legătură cu această boală gravă, este foarte importantă verificarea locului unde doarme şi a locului unde lucrează sau staţionează mai mult timp pacientul respectiv

    Este absolut necesară depistarea unor eventuale radiaţii telurice (Radiaţiile Hartmann). Acest fenomen, al radiaţiilor telurice, nu reprezintă o noutate. Nocivitatea lor este cunoscută încă din vechime. Aşa numitele locuri blestemate, case în care aproape toţi locatarii mor de boli grave, uneori nediagnosticate, sau cu diagnostice nesigure. În China veche, ele erau numite ,,Dinţii Dragonului" şi, pentru evitarea lor, chinezii cercetau mai întâi locurile destinate construcţiilor de locuinţe. La fel se proceda şi în Egiptul antic. Etruscii şi romanii îşi luau şi ei toate măsurile în această privinţă.

    Ce sunt aceste radiaţii telurice? S-a constatat că în locurile unde există surse şi cursuri de ape freatice, aceste radiaţii nocive apar la suprafaţă. 

    ,,Si mă culcam ades lângă izvor", reiese că-i dăunător.

Este ştiut că în fiecare apă există diferite substanţe, urme de substanţe minerale, ca de exemplu: potasiu, calciu, magneziu, fosfor, iod, ş.a.m.d. Curgând odată cu apa aceste substanţe se încarcă prin fricţiune, cu câmpuri electrostatice, care eliberează radiaţii în timp ce străbat subteranele unor locuri extra sau intravilane.

    Efectele acestor radiaţii asupra organismului uman:

    - dereglarea plexului solar, adică a sistemului nervos vegetativ;

    - somn agitat;

    - oboseală matinală în pofida somnului suficient

    - dureri de spate, de cap şi ale membrelor, care dispar la scurtă vreme după părăsirea patului;

    - favorizarea cancerului; s-a constatat că mulţi bolnavi sau decedaţi de cancer, au avut patul într-o zonă cu radiaţii telurice.

    Comportamentul altor vietăţi în prezenţa radiaţiilor telurice. 

Cele mai multe animale evită radiaţiile; printre acestea sunt: câinii, vacile, caii, etc. Însă nu de puţine ori ele nu pot evita noxele acolo unde sunt legate, iar stăpânii lor se miră că animalele lor nu se dezvoltă corespunzător. S-a observat că păsările nu-şi fac cuiburi la casele situate în zone cu radiaţii Hartmann. Şoarecii se feresc şi ei de asemenea case. În cursul practicii, un radiestezist a observat că niciodată câinii nu se odihneau în astfel de locuri chiar dacă stăpânii le amenajau acolo un culcuş confortabil.

    În schimb pisicile preferă să doarmă, într-un mod foarte relaxat, exact în astfel de locuri cu benzi sau noduri anatomopatogene. Aşa că, dacă pisica doarme de obicei şi cu plăcere în patul dumneavoastră, nu o face dintr-o simpatie specială. Ţânţarii preferă şi ei să zboare deasupra locurilor cu radiaţii. Muşuroaiele de furnici sunt, de asemenea clădite în mod preferenţial pe terenuri situate deasupra unor ape freatice.

    În ceea ce priveşte copacii, aceştia nu se dezvoltă bine, dacă sunt plantaţi deasupra unor cursuri de ape freatice. Trunchiurile lor cresc oblic şi întortocheat.

    Câmpul de radiaţii al unei ape freatice acţionează:

    - în lăţime; radiaţiile sunt în funcţie de lăţimea cursului subteran

    - pe verticală; radiaţiile trec prin toate etajele unei clădiri. Dacă s-a contatat prezenţa lor la parter, atunci ele sunt prezente în linie verticală şi la ultimul etaj.

    În cazul unor încrucişări de ape freatice radiaţiile vor avea o instensitate amplificată (noduri anatomopatogene).

    Depistarea radiaţiilor telurice. Până în prezent, depistarea se face numai cu ajutorul radiesteziei, folosind bagheta sau pendulul, asemenea fântânarilor.

    Măsuri de apărare împotriva radiaţiilor telurice.

    1. Mutarea patului ar fi desigur o soluţie simplă şi rapidă, cu condiţia să găsim un loc fără radiaţii. De multe ori însă, acest lucru nu este posibil, mai ales în apartamentele de la bloc.

    2. Ecranarea. Soluţia ecranării ne cere să aşezăm sub patul iradiat plăci mari de oglinzi, cu faţa în jos. Este desigur o soluţie ceva mai costisitoare, dar discretă.

    3. Anihilarea radiaţiilor. Trebuie să ne confecţionăm, la scară redusă desigur, piramide din carton, după modelul piramidei lui Keops (Kefren). Aşezată deasupra patului, cu una dintre feţe spre nord, piramida va începe să lucreze (va avea loc ,,efectul de piramidă") şi va anihila radiaţiile care ne deranjează.

    Construcţia unei piramide.

    Alegem un carton (neondulat) destul de gros pentru a fi fiabil. Trasăm pe el cele patru triunghiuri care vor forma suprafaţa laterală. E bine să facem întâi un şablon. Dacă avem  o bucată destul de mare, alegem pentru bază lungimea de 5o de cm. În acest caz muchiile vor avea lungimea de 47,50 cm.

Muchia = baza - (baza x 5 : 100), adică 50 - (50 x 5 : 100) = 47,5 cm.

    Din păcate, suntem nevoiţi să tragem concluzia amară că, dacă în trecut radiaţiile telurice erau produse numai de apele freatice, viaţa modernă ne-a adus şi neajunsuri prin construirea blocurilor şi a reţelei de conducte prin care curge apa potabilă dar şi apele reziduale, sursa modernă de radiaţii nocive.

                    -//-