Colecistite
Sunt inflamaţii ale vezicii biliare. Pot fi acute sau cronice. Se manifestă prin dureri vii în regiunea ficatului, care iradiază în spate, până la umărul drept şi se însoţesc de semnele infecţiei: febră cu frisoane, stare generală rea. Uneori, apar crize dureroase puternice, în special după consumarea grăsimilor, a sosurilor cu rântaş, mezelurilor, tocăturilor, a ouălor.
Se indică: regim alimentar dietetic, hidro-electroterapie, ceaiuri, sucuri, presopunctură, acupunctură, reiki, tratament balneo-climateric, ape minerale îmbuteliate.
Regim dietetic: înlocuirea prăjelilor şi a rântaşurilor, cu sosuri dietetice; cu sos tomat ce se prepară din suc de roşii, vara, iar iarna din bulion. Se adaugă pentru gust ceapă fiartă foarte fin tocată sau trecută prin sită. Se foloseşte la mâncăruri cu cartofi, fasole verde ţucără, dovlecei, bame etc. şi la făinoase: orez, macaroane, tăiţei, fidea, cât şi budinci preparate numai cu albuş de ou. Se poate folosi şi sosul alb preparat din făină cu lapte rece, se dau câteva clocote amestecând mereu. Este mai gustos cu adaos de suc de lămâie diluat. Se adaugă mărar fin tocat sau verdeaţă. Când totul e fierbinte se pune puţin unt. Sosul alb este indicat cu: peşte alb, cartofi, dovlecei, fasole verde, varză Bruxelles. De asemenea, se adaugă peste budinci de legume preparate numai cu albuş, peste chiftele de carne friptă, preparată la aburi. Sosul tomat combinat cu sosul alb înlocuieşte perfect sosul tomat preparat cu rântaş de făină. Se foloseşte cu sos la mâncărurile de legume: fasole, bame, dovlecei, cartofi, conopidă, etc. Sosul de zarzavat se prepară din legume înăbuşite cu apă, într-un vas acoperit cu capac. Pentru gust se adaugă cimbru, ceapă fiartă, foi de dafin şi verdeaţă. Este indicat cu carne înăbuşită la cuptor, carne rasol şi peşte, cu garnitură de macaroane şi orez. Sosul caramel se prepară din zahăr ars stins cu apă rece. Se foloseşte la mâncărurile din fructe uscate şi gutui, de asemenea, se poate adăuga la soteul de morcovi, peste griş cu lapte, orez cu lapte etc.
Cartofii să fie prăjiţi în baie de untdelemn. Se pun la fiert în untdelemn rece. Când temperatura a ajuns la 140°C, cartofii sunt fierţi şi buni de consumat.
Alimente interzise: ciocolata, grăsimile, ouăle (mai ales fierte tari), smântâna, mezelurile, cafeaua, alcoolul.
Sosul de fructe (mere): 200 g fructe, 5 g făină, 5 g unt, 5 g zahăr. Se păstrează jumătate din cantitatea de mere crude. Restul se pune la fiert cu coajă şi miez; zeama obţinută se strecoară şi în ea se adaugă făina diluată în puţină apă rece, zahărul şi untul, se dau câteva clocote până se obţine un sos de consistenţa dorită. Înainte de servire, se rade mărul crud pe răzătoarea de sticlă. Se strecoară prin tifon şi zeama se adaugă la sos în momentul servirii, pentru a-şi păstra vintaminele. La fel se prepară şi sosurile de vişine, caise etc.
Ceaiuri
- Anghinare [Cynara scolymus L.]. Este colagogă, coleretică şi antimicrobiană. Se bea în trei reprize, înaintea meselor principale dintr-o infuzie cu două linguriţe la 300 ml apă clocotită. Se îndulceşte cu miere de albine. După o lună de pauză se repetă.
-Cicoare [Cichoryum intybus L.]. Este colagogă, coleretică şi depurativă. Se face un decoct, cu două linguriţe de rădăcină mărunţită, la 200 ml apă rece. Se fierbe 5 minute şi se bea călduţ în trei reprize, înaintea meselor principale.
- Gălbenele [Calendula officinalis L.]. Sunt colagoge, coleretice, antiinflamatorii. Se bea fracţionat, în timpul unei zile, înaintea meselor principale, dintr-o infuzie cu două linguriţe de flori la 300 ml apă clocotită.
- Frasin [Fraxinus excelsior L.]. Este colagog, coleretic şi antiinflamator. Se bea fracţionat, în timpul unei zile, după mesele principale, dintr-o infuzie cu două linguriţe de flori la 300 ml apă clocotită.
- Păpădie [Taraxacum officinale Web.]. Este coleretică şi colagogă. Se beau 2 - 3 ceaiuri pe zi, după mesele principale, dintr-o infuzie, cu două linguriţe plantă la 2oo ml apă clocotită.
Sucuri
În toate afecțiunile veziculei biliare:
Ridiche neagră, usturoi, ulei, lămâie
HIDRO-ELECTROTERAPIE
Aplicaţii de căldură pe abdomenul superior, sub formă de termofor sau parafină.
Solux pe abdomenul superior, 10 - 15 minute zilnic; total 10 şedinţe pe serie.
Unde scurte, chiar în formele acute, aplicate transversal, un electrod abdominal şi altul dorsal; 5 - 10 minute, doza II şi III; zilnic o şedinţă; 10 şedinţe pe serie, cu rezultate foarte bune.
Interferenţiali, cu două plăci dorsale, una pe epigastru şi una pe regiunea veziculară. Frecvenţă lentă, intensitate mijlocie, durata 10 - 30 de minute; la două zile o şedinţă; total 10 şedinţe pe serie.
Presopunctură
În bolile de ficat şi vezicula biliară se va masa zona sensibilă din mijlocul tălpii drepte, care se află la 3 - 4 cm sub degetele 4 şi 5. Se va masa timp de cinci minute; o şedinţă sau două pe zi; total 10 şedinţe pe serie.
Reiki
Vezicula biliară (colecistul) este o veziculă formată dintr-un rezervor membranos, care conţine secreţia biliară colectată din ficat. Ea este aşezată în faţa inferioară a lobului drept hepatic. Inflamaţia veziculei biliare în urma unei infecţii sau a unei litiaze biliare, denumită colecistită, se manifestă prin crize dureroase, intermitente, prin intoleranţă pentru anumite alimente (grăsimi, ouă etc.).
Este necesară echilibrarea întregului sistem endocrin şi ca atare, se va aplica tratamentul complet Reiki. Apoi se vor trata poziţiile 2 şi 3 pentru corp-faţă timp de 30 de minute, timp în care se va auzi sau simţi un polpăit, o vibraţie, un mic chiorăit pe care trebuie să-l aşteptăm. Atunci ştim că am obţinut echilibrarea veziculei biliare.
Tratament balneoclimateric
În faza inactivă, stabilizată, se indică apele minerale din staţiunile balneare: Olăneşti, Călimăneşti-Căciulata, Malnaş, Slănic Moldova, Tinca, şi staţiunile de interes local: Strunga (jud. Iaşi). Durata unei cure balneare trebuie să fie de 4 - 5 săptămâni şi chiar şase săptămâni, în cazurile mai grele.
Ape minerale îmbuteliate. Se indică: Malnaş, Slănic Moldova 1 şi 3, Tinca, Vâlcele. Apele să nu fie mai vechi de trei luni. Se beau înainte de mese, încălzite la 20 - 3o°C. Se începe cu 100 de ml, apoi se măreşte doza, înghiţitură cu înghiţitură, la 2oo şi 3oo ml, după care se va sta culcat pe partea dreaptă 2o - 3o de minute. Se beau de două ori pe zi, înainte de mese cu o oră. În fazele dureroase se beau Slănic 1 şi 3 şi Vâlcele. Când se urmăreşte o drenare a veziculei biliare pentru a provoca refluxul biliar, de evacuare, apa se bea în două reprize cu 60 - 90 de minute înaintea mesei, şi a doua priză cu 2o - 3o de minute înaintea aceleiaşi mese.
-//-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu